N.D.
Începând de ieri, timp de trei zile, Câmpina este cel mai dulce oraş din Prahova, în contextul în care, în perioada 16-18 februarie, este organizată o nouă ediţie a Târgului Mierii. La nivelul celui de-al doilea municipiu din Prahova este o tradiţie ca, la început de an, apicultorii – de pe plan judeţean şi naţional – să se reunească pentru a-şi etala produsele. În acest an, manifestarea a ajuns la cea de a 13-a ediţie, organizatori fiind Primăria şi Consiliul Local Câmpina, Casa Tineretului din localitate şi Asociaţia Apicolă Valea Prahovei. Ieri a avut loc deschiderea festivă, după care au urmat prezentări de produse, utilaje şi accesorii apicole, dar şi o serie de concursuri, printre care “Cel mai bun degustător de miere”. Ca şi la precedentele ediţii, gazda acestui eveniment este Casa Tineretului din Câmpina, vizitatorii, în afară de a gusta nenumărate tipuri de miere şi diverse dulciuri realizate pe bază de miere, putând să viziteze şi expoziţia de fotografii cu tematică apicolă „Omul, albinele şi mierea”.
Atât astăzi, cât şi mâine, târgul poate fi vizitat între orele 8.00-18.00. Conform organizatorilor, printre acţiunile programate astăzi se regăsește și primirea ultimelor probe pentru concursul naţional „Cea mai bună miere”, cei prezenţi putând să viziteze şi expoziţiile cu utilaje şi echipamente apicole. Iar aseară, păstrând tradiţia, era programat “Balul stuparilor … şi al stupăriţelor”.