Ce pot face dacă agenţia de turism nu îmi asigură unele servicii ?
„Ce drepturi am dacă agenţia de turism care îmi vinde pachetul turistic nu îmi asigură unele servicii prevăzute în contractul pe care l-am încheiat cu aceasta ?”
I.P., din Băicoi
* * *
În cazul în care, după începerea călătoriei turistice, o parte importantă din serviciile prevăzute în contract nu este realizată sau agenţia de turism organizatoare constată că nu le va putea realiza, aceasta este obligată: să ofere turistului alternative corespunzătoare în vederea continuării călătoriei turistice, fără majorarea preţului; să restituie turistului sumele ce reprezintă diferenţa dintre serviciile achitate şi cele efectiv prestate în timpul călătoriei turistice; în cazul în care nu pot fi oferite turistului alternative corespunzătoare sau acesta nu le acceptă din motive întemeiate, agenţia trebuie să asigure fără costuri suplimentare transportul retur al turistului la locul de plecare ori în alt loc agreat de acesta şi, după caz, despăgubirea pentru serviciile neprestate.