Consultarea poporului, prin referendum, a aparut din ce in ce mai des in ultima vreme ca o posibila solutie de a pune capat razboiului dintre partidele politice.
Partidele din opozitie discuta despre organizarea referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, in cazul in care toata procedura de suspendare a presedintelui va avea castig de cauza. Potrivit articolului 95 din Constitutie, “In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce la cunostinta Presedintelui. Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile, se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui”.
La randul sau, recent, presedintele Traian Basescu, intr-un discurs tinut in fata Parlamentului, a anuntat ca va demara procedurile necesare organizarii unui referendum pentru introducerea votului uninominal.
Pentru a vedea in ce masura parerile politicienilor sunt sustinute si de cetateni, le-am adresat ploiestenilor urmatoarele intrebari:
1. Daca se va ajunge la organizarea unui referendum pentru demiterea presedintelui, cum ati vota si de ce?
2. Sunteti de acord cu introducerea votului uninominal si organizarea unui referendum pe aceasta tema?
Daniela Susnea, 42 de ani (in foto):
1. Daca s-ar organiza un referendum pentru demiterea presedintelui, as vota impotriva suspendarii lui Traian Basescu. Altcineva mai bun nu exista.
2. Sunt de acord cu introducerea votului uninominal deoarece, cunoscand persoanele pe care le votezi, ai alte asteptari.
Manda Neicu, 72 de ani:
1.Eu nu vreau sa fie demis presedintele. Eu l-am votat si il sustin in continuare. Toate partidele sunt impotriva lui, dar eu consider ca incearca sa faca ceva pentru popor.
2. As dori introducerea votului uninominal, pentru ca nu toate persoanele care sunt acum pe lista unui partid sunt si capabile sa faca ceva.
Mircea Moisescu, 60 de ani:
1.Din punctul meu de vedere, presedintele trebuie demis. Nu a facut nimic, din niciun punct de vedere: nici economic, nici in justitie, in niciun domeniu. Basescu este un om conflictual.
2. Da, ar fi bine sa fie introdus votul uninominal. Trebuie sa stim persoanele pe care punem stampila.
Daniela Minculescu, 36 de ani:
1.Eu sunt impotriva demiterii lui Traian Basescu. Il apreciez ca om asa cum este.
2. Vreau sa fie introdus votul uninominal pentru ca trebuie sa stim pe cine votam.
Cristian Neagu, 23 de ani:
1. Nu as vrea sa fie demis Traian Basescu, pentru ca altul mai bun nu exista.
2. Ar trebui introdus votul uninominal ca sa nu mai votam liste, ci persoane. Asa putem sti pe cine sa tragem la raspundere.
Mircea Ionescu, 47 de ani:
1. M-as duce la referendum si as vota ca Basescu sa ramana presedinte. El vrea intr-adevar sa faca ceva, dar sunt parlamentari care il impiedica. As vota pentru demiterea Parlamentului daca s-ar face un referendum pe tema asta.
2. Sunt de acord cu votul uninominal. De-abia atunci s-ar vedea cine trebuie sa intre in Parlament si cine nu.
Camelia NASTASE; Foto: Alexandru POPESCU