Lucian Avramescu
Prietenul nostru Yon, român stabilit în Belgia, trimite, ca replică unor convivi de la masa
Facebook, masă blândă, arţăgoasă și încăpătoare pentru toată lumea, câteva consideraţii de la Aristotel citire. Iată-le:
”Statul – scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoţește practicarea virtuţilor; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de guvernământ sunt aristocraţia (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în demagogie – guvernarea celor inculţi)”. Urmează un scurt și sugestiv comentariu al corespondentului nostru: ”De la Stagirit eu am reţinut sintagma asta-ghilotină: GUVERNAREA CELOR INCULŢI!”.
Ce mai e de spus? Multe și nimic, Stagiritul (Aristotel se născuse în Stagira) sintetizând magistral reţetele guvernării, cu toate riscurile lor. Domnul Yon a cules, prin antipatia sa cunoscută pentru forma de guvernare republicană, cu care România s-a întâlnit în scurta perioadă comunistă și postcomunistă, ce era de cules. În rest, de la Decebal încoace, care era rege al dacilor, am tot avut voievozi, domni de ţară, regi. Riscul acum, scos în evidenţă de genialul Aristotel, este ca inculţii să ajungă în frunte. Gheorghiu Dej și Ceaușescu au fost, cu desăvârșire, inculţi. Asta nu i-a împiedicat să conducă ani mulţi și să facă tot ce le-a trecut prin minte în România și cu poporul mioritic român. După Revoluţie, când comunismul a căzut, dar conducătorii au rămas, la toate etajele, aceiași, n-aș zice că am avut, cu mici excepţii, minţi ”cioclopedice”, conducători îndulciţi și umanizaţi de lectură, periaţi de ţepii poftei avare, dedaţi, prin școală, la pasiunea fericirii poporului, că ăsta ar fi scopul statului și al celor ce-i stau căciulă.
Am avut și avem ”inculţi” la cârmă, culeși de multe ori din pleavă și scârnă. Dar eu nu cred că Aristotel doar asta voia să spună acum două mii și ceva de ani, cu trei sute și ceva Înainte de Hristos. Incultul trebuie să fi fost acel individ fără merite iubitoare de ţară, hoţ din născare, șmecher de periferie care ajunge, cu abilităţile-i cunoscute, șef. Uneori șeful șefilor. Prin cultură, spiritul asasin – asasin al poporului – se atenuează. Mârlănia scade, că are de unde. Jegoșenia sinistră și calicia mai pierd din aplomb. Eu cred că Aristotel, referindu-se la inculţi, dădea o cuprindere mai mare cuvântului-definiţie și adâncimi care azi se potrivesc mai abitir ca oricând mutrelor care șed la mesele împărătești ale gologanilor publici, fiindcă gologanii sunt miza supremă.
Trist e că acum, la mii de ani distanţă de anii cugetării grecului macedonean, primește tragice confirmări spusa că inculţii, adică parșivii, bandiţii, hoţii fără limite, ajung să conducă statul. Ce păcat! Ce bucurie trăiam să nu fi avut dreptate Aristotel!
