Până să vină rândul alegerilor la fotbal, unde clar “ne vom distra” (deşi, e de plâns, nu de râs, stadiul la care a ajuns fotbalul românesc), avem parte de un adevărat “spectacol” la handbal, unde aflăm multe lucruri “interesante” despre ce se întâmplă în sistem.
Prahoveanul Alexandru Dedu – unul dintre candidaţi, care se prezintă la alegerile de pe 14 februarie din postul de actual preşedinte al FRH – are contestatari tot mai mulţi şi mai puternici, unele dintre “fapte”, dacă sunt adevărate, fiind incredibil cum au fost acceptate de cluburi!
Mai precis, Cristian Gaţu – fost preşedinte al FRH – dezvăluie cum Dedu, din postură de preşedinte al Ligii Profesioniste de Handbal, pe care a abandonat-o apoi, deşi, clar, aceasta nu a fost niciodată desfiinţată, a primit nici mai mult, nici mai puţin decât 150.000 de euro, întreaga sumă provenită din drepturile TV, bani care au fost cheltuiţi “la urgenţă”, fără ca şi membrii LPF să primească ceva din această sumă! Iar Dedu face acum pe “neştiutorul”, în interviurile TV “pre-campanie”, când vine vorba despre această ligă, înfiinţată cu ajutorul unui jurist ploieştean – Bogdan Filcea, al cărui nume se face că nu îl mai ştie! De la 150.000 de euro e posibil să intervină amnezii?!