Aflată în subsolul clasamentului din seria a II-a a eşalonului 3 (locul 11 cu doar 9 puncte), formaţia Delta Tulcea încearcă să-şi refacă lotul, în această iarnă, apelând la „repatrierea” unor jucători prahoveni, pe care i-a mai avut în echipă, şi cu care, acum doi ani, a fost aproape să promoveze în eşalonul secund!
De atunci însă, când Tulcea pierdea „la mustaţă” lupta cu actuala prim-divizionară Juventus, lucrurile au mers rău pentru clubul din Tulcea, afirmaţie care ar fi valabilă şi în cazul fotbaliştilor respectivi, care, la rândul lor, nu au reuşit să se impună în alte părţi, după ce au plecat de la Delta.
Este vorba despre portarul Eduard Preda şi fundaşul lateral Andrei Roman (foto), amândoi fiind deja la Tulcea, unde ar putea să mai ajungă şi alţi jucători din judeţul nostru! În tur, fostul petrolist Dănuţ Iancu a jucat pentru Delta, tot la Tulcea antrenându-se o perioadă şi Roberto Alecsandru, care nu a fost legitimat, iar acum s-a întors în judeţ, urmând să-şi aleagă viitoarea destinaţie dintre Văleni şi Boldeşti.
Eduard Preda a început sezonul trecut la Satu Mare, unde se afla Tibor Selymes, fără a fi legitimat acolo, apoi a apărat în eşalonul trei, la FC Aninoasa, în Dâmboviţa. Roman – jucător care aparţine Astrei – a fost împrumutat la Metaloglobus, în Liga a II-a, dar nu a bifat decât câteva apariţii în eşalonul secund, în rest, fiind folosit la echipa „satelit”, din Liga a IV-a bucureşteană. Acesta revenise sub comanda lui Marius Măldărăşanu, efectuând pregătirea de iarnă cu echipa ploieşteană de Liga a III-a, Astra 2, dar a ales să dea curs revenirii la Tulcea, unde fostul internaţional de juniori, ajuns acum la 21 de ani, a avut cea mai bună perioadă a carierei.