Fiul cel mare al fostului lider cubanez Fidel Castro a murit joi dimineaţa, la Havana, a anunţat televiziunea de stat cubaneză, care a precizat că acesta şi-a pus capăt zilelor, suferind de depresie, relatează BBC. În vârstă de 68 de ani, Fidel Angel Castro Diaz-
Balart, a fost găsit decedat. Specialist în fizică nucleară, specializat în Uniunea Sovietică, el era supranumit „Fidelito” sau Micul Fidel, potrivit news.ro. „Fidel Castro Diaz-Balart, care a fost tratat de o echipă medicală timp de mai multe luni, din cauza unei depresii severe, şi-a luat viaţa în această dimineaţă”, a transmis ziarul oficial cubanez Granma.
La rândul său, televiziunea de stat a precizat că el primea tratament în ultimele luni, după ce fusese internat în spital. Fidel Castro Diaz-Balart era consilier ştiinţific la Consiliul de Stat şi a fost vicepreşedinte al Academiei cubaneze de Ştiinţe. De asemenea, el a coordonat programul nuclear al Cubei din 1980 până în 1992, înainte de a fi suspendat ca urmare a căderii Uniunii Sovietice.
Castro Diaz-Balart s-a născut în urma scurtei căsătorii a tatălui său cu Mirta Diaz-Balart, fiica unui influent politician. Membri ai familiei materne au devenit figuri marcante ai comunităţii anti-Castro, din Florida, iar vărul său, Mario Diaz-Balart este congressman.
Fidel Castro a murit în 2016, la vârsta de 90 de ani.