Când spuneam că foarte puţini dintre cei care conduc sportul de la noi ştiu cu ce se „mănâncă” acest fenomen, nu „dramatizam” cu nimic, fiindcă de fapt cei care trebuie să rezolve problemele fiscalo-sportive nu prea au habar de ce efecte produc schimbările în domeniu!
Iată un astfel de exemplu concret. În condiţiile în care arbitrajul, pentru a fi făcut la nivel de performanţă, trebuie început la vârste fragede, noile modificări ale codului fiscal fac imposibilă continuarea activităţii de către zeci de tineri arbitri prahoveni!
Mai precis, activitatea de arbitraj, plata, retribuţia acestei activităţi prestate se pot face, pe „lege”, doar în baza eliberării unei facturi, pentru care respectivul este obligat să-şi înfiinţeze un PFI sau PFA (Persoană Fizică Independentă / Autorizată, după caz)! Iar, în cazul unor elevi de 14-15 ani, care tocmai deprind tainele arbitrajului, aflaţi la început de drum, care merg sâmbăta să arbitreze meciuri la juniori, pentru 30 de ron, să-i pui să facă aceste demersuri fiscale, este imposibil. Mai mult, dacă este elev (atenţie, pot fi chiar minori, fără buletin, sub 14 ani, care să presteze această activitate – sunt cazuri concrete chiar la noi în judeţ), cum să plătească CAS-ul, cine să-l ajute să-şi declare impozitele? Are voie să-şi înfinţeze acest PFI/PFA la 14 ani?
Făcând haz de necaz, o să iasă din şcoală direct… contabili! Sau, mai degrabă, se lasă şi de arbitraj şi se uită liniştiţi la miniştrii făcuţi la apelul de seară! Apropo, nu ar fi o idee să fie plătiţi şi demnitarii doar pe PFI / PFA? Să vedem dacă le convine.