Marian Dima

Managerul formaţiei de eşalon secund, Sportul Snagov, Valeriu Răchită are, de ieri, „spate” la propriu, clubul ilfovean trecând într-o nouă perioadă a existenţei sale.
Mai precis, la Snagov, Răchită va avea un sponsor nou – Victor Angelescu, un finanţist „pur – sânge”, manager al APS România (Asset Portfolio Servicing), care se va alătura lui Cătălin Rufă, un nou preşedinte – Gabi Oprea (fost preşedinte al AJF Ilfov, finul lui Laurenţiu Reghecampf), precum şi speranţe că, în curând, primarul din Snagov – Marian Oancea, va reuşi şi construirea unui stadion prin Compania Naţională de Investiţii!
“În sezonul viitor suntem pregătiţi să asigurăm un buget de 1 milion de euro şi să ne luptăm la promovare. Nu este un obiectiv obligatoriu pentru campionatul viitor, care cred că va fi unul disputat şi atractiv, odată cu promovările echipelor de tradiţie, U. Cluj, Petrolul, Oţelul Galaţi, Farul Constanţa. Totuşi, vrem ca în maximum 2-3 ani să ajungem să punem şi Snagov-ul pe harta Ligii I” – a anunţat noul acţionar al Snagovului, care a avut “legătură” cu fotbalul prin faptul că a jucat la juniorii Sportului Studenţesc, la fel ca şi partenerul său Cătălin Rufă.
Deocamdată, în partea a doua a campionatului, Sportul Snagov vrea să se mute la Ştefăneşti, pentru a juca meciurile “acasă”, în acest fel permiţându-se începerea lucrărilor de modernizare la stadion, un alt obiectiv îndrăzneţ fiind acela al înfinţării unei academii de fotbal.
Altfel, de astăzi, Răchită speră să-i “lege” de Snagov şi pe Huiban (ex Sepsi Sf. Gheorghe) şi Fl. Iacob (fostul portar de la Braşov şi Chiajna), mizând şi pe revenirea lui Bustea (Juventus Bucureşti). “Am reuşit de două ori, la Ploieşti, un proiect similar, al contruirii unei echipe care să ajungă în Liga I. Sper să reuşesc şi a treia oară. Nu va fi deloc simplu. La Petrolul am avut în spate un brand puternic, fapt care a ajutat enorm, dar sper să repet acele rezultate, mizând pe aceeaşi reţetă – jucători tineri, cu foame de perfomanţă, cu caracter şi valoare. Sunt sigur că voi avea şi la Snagov viitori Budescu, Boudjemaa, Hamza, Seto Takayuki etc.” – a declarat tehnicianul prahovean într-o conferinţă de presă.