Un tablou de Pablo Picasso – „Femme au beret et a la robe quadrillee (Marie-Therese Walter)”, evaluat la 50 de milioane de dolari va fi scos la licitaţie pe 28 februarie, la casa Sotheby’s din Londra, transmite AFP. Opera de artă a fost expusă ieri la o galerie din Hong Kong, unde va rămâne până vineri. Tabloul va mai fi expus la Taipei, New York şi Londra, unde va fi scos la vânzare la Licitaţia de artă modernă şi impresionistă organizată de casa Sotheby’s. Pictura este o descriere colorată şi unghiulară a iubitei franceze a lui Picasso. Walter a fost amanta şi muza lui Picasso, iar relaţia lor a început pe când ea avea 17 ani. Femeia s-a sinucis în 1977, la patru ani după moartea pictorului. Picasso a realizat acest portret la câteva luni după capodopera „Guernica”, în 1937, în timp ce în Spania era război civil. Portretul explorează relaţia sa cu Walter, în timp ce pictorul deja începuse o aventură cu artista franceză Dora Maar, potrivit Sotheby’s. Trăsăturile Dorei Maar au fost subiectul unui alt tablou devenit celebru, mult mai sumbru, realizat în acelaşi an – „The Weeping Woman”.