Bogdan Chitic

Naționala de fotbal a Artiștilor s-a regăsit, sâmbătă după-amiază, printre protagonistele Galei „Campionii din Oțel”, de la Galați, eveniment ce a marcat retragerea din activitate a lui Daniel Florea. Preț de mai bine de cinci ore, foști jucători ai echipei naționale a României și componenți de marcă ai formațiilor Oțelul Galați, Steaua, Dinamo și Rapid, din anii ’90, între care Dorinel Munteanu, Adrian Mutu, Cosmin Contra, Ciprian Marica, Ionel Dănciulescu, Florin Prunea sau Daniel Lupu au oferit un spectacol fotbalistic de excepție, aplaudat la scenă deschisă de cei peste 2.000 de spectatori prezenți în Sala Polivalentă.
Naționala Artiștilor, cu ploieștenii Daniel Chiriță, Decebal Nae și Cristian Dumitrache în garnitura de bază, a fost foarte aproape de cucerirea trofeului, pierzând la penaltiuri finala cu Dinamo, asta după ce, la un moment dat, a condus cu 3-0, fiind, însă, egalată în ultimele minute ale timpului regulamentar. Până în ultimul act, artiștii au trecut cu 2-0 de Steaua, cu 4-0 de Selecționata Jurnaliștilor și au remizat, scor 1-1, cu Oțelul Galați, fostul petrolist Daniel Chiriță reușind o „dublă” împotriva formației din Ghencea, unul dintre goluri fiind o adevărată capodoperă – reluare din voleu, la colțul lung, în urma unui corner.
„Sunt fericit că au venit marea majoritate a prietenilor mei, doream de mult să-i simt din nou aproape, la fel ca în perioada în care evoluam împreună pe gazon”, a declarat, la finalul întrecerii, Daniel Florea. Fost campion cu Dinamo București și câștigător al titlului în Ucraina, cu Șahtior Donețk, și în Cipru, cu Apoel Limasol, Florea a primit și un premiu pentru întreaga carieră din partea Fundației „Sportul Gălățean”, în aplauzele tuturor celor prezenți.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent7 ani
Articolul următorO simplă formalitate