Istoricul Neagu Djuvara a murit, ieri, la vârsta de 101 ani. Unul dintre cei mai importanţi istorici români ai secolului XX, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie aristocrată de origine aromână. În perioada comunistă, Neagu Djuvara şi-a petrecut zeci de ani în exil, el revenind în ţară după decembrie 1989.
Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, fiind licenţiat în Litere la Sorbona (1937) şi doctor în Drept (Paris, 1940). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Neagu Djuvara a luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie – noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odesa. În mai 1943, Neagu Djuvara a fost angajat prin concurs la Ministerul de Externe, iar în dimineaţa zilei de 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de Guvernul Sănătescu, el avea să rămână în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii au preluat şi acest minister, potrivit Wikipedia.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, Neagu Djuvara hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, Djuvara pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va petrece 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine. În paralel, el este profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey. Tot în această perioadă, Neagu Djuvara şi-a reluat şi studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog şi filozof Raymond Aron. Mai târziu, obţine şi o diplomă a prestigiosului Institut naţional de limbi şi civilizaţii orientale de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după decembrie 1989, când revine în ţară, după zeci de ani petrecuţi în exil.
Din 1991 şi până în 1998 este profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti. Un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, preocupat, în special, de filosofia istoriei, Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate şi memorii, printre care se numără „Civilizatii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor“ (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne“ (1995), „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie“ (1999) şi „Amintiri din pribegie“ (2005). Neagu Djuvara s-a concentrat în special pe filosofia istoriei şi pe problema obiectivităţii istoriei şi istoriografiei. A fost un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioadele interbelică şi comunistă şi afirmând că anumite părţi ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice, ceea ce a atras şi controverse în jurul scrierilor sale.
