Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea celor 39 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România corespunzătoare sărbătorilor de sfârșit de an şi vacanţei de iarnă pentru elevi, perioadă considerată vârful sezonului turistic de iarnă. Potrivit unui Raport de activitate al Salvamont România, serviciile de specialitate din țară au asigurat asistenţa de salvare montană cu un număr de 350 – 600 de salvamontişti, zilnic, în cele aproximativ 120 de baze şi posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluenţă turistică mare şi pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, salvamontiştii fiind solicitaţi să intervină la 1.264 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, dintre acestea 1.003 fiind pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, iar restul acţiunilor înregistrându-se în zona alpină. În aceste acţiuni au fost salvate 1.572 de persoane, 618 cazuri fiind predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, un caz elicopterelor SMURD/IGAV pentru transport către unităţile medicale specializate. Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din sezonul de iarnă, în toate staţiunile din ţară ce deţin domenii de practicare a sporturilor de iarnă , în bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continua să asigure efective maxime de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente.
Echipele salvamont pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.