Stagiunea Aniversară 65 continuă la Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești cu un nou concert simfonic, ce face parte din Festivalul “Zilele Filarmonicii 65”. Mâine, de la ora 19:00, va fi organizat un adevărat regal simfonic cu invitați de seamă: dirijorul Jin Wang și violonistul Gabriel Croitoru. Programul serii conține patru lucrări: „Variațiuni pe o temă de Haydn” – Johannes Brahms, „Simfonia Spaniolă” pentru vioară și orchestră – Edouard Laloș, Concertul în Re minor pentru două viori și orchestră – Johann Sebastian Bach Uvertura fantezie „Romeo și Julieta” – Piotr Ilici și Ceaikovski. Muzician complet și unul dintre cei mai importanți dirijori contemporani, Jin Wang, dirijor austriac de origine chineză, a studiat dirijatul de orchestră la Conservatorul din Beijing şi apoi la Academia de Muzică din Viena, a colaborat cu peste 90 de orchestre și a dirijat peste 600 de concerte şi spectacole de operă. Jin Wang este și compozitor, printre lucrările sale de succes numărându-se “Nokia Variations – A Travel through Music Styles”. În concertul de mâine, acesta va încânta publicul alături de unul dintre cei mai valoroși violoniști ai României, Gabriel Croitoru, solist al Filarmonicii ploieștene, cu interpretarea celebrului “Dublu de Bach” – concertul și pentru două viori și orchestră în Re minor. Biletele sunt disponibile atât online, pe www.filarmonicaploiesti.ro, cât şi la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi la Agenția Teatrală, la prețuri de 30 de lei – întreg, 20 lei – pensionar și 15 lei pentru elevi și studenți.

„În pronunţare”, debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu, la Săptămâna Criticii de la Berlin

„În pronunţare” („Yet to rule”), debutul în lungmetraj al regizoarei Mihaela Popescu, a fost selectat la cea de-a patra ediţie Woche der Kritik Berlin/ Săptămâna Criticii de la Berlin, un eveniment organizat de Asociaţia Criticilor de Film din Germania în paralel cu Berlinale. Avându-i în rolurile principale pe actorii Dorotheea Petre şi Cuzin Toma, „În pronunţare” este o dramă suprarealistă despre un judecător a cărui identitate se fragmentează tot mai mult între rutina unui serviciu ce nu îi oferă nicio satisfacţie şi o căsnicie eşuată. Portretizând dificultăţile unui personaj prins în lupta dintre instinct şi raţiune, regizoarea construieşte o poveste emoţionantă, care îmbină cu măiestrie detalii cotidiene şi elemente suprarealiste. „Comitetul nostru de selecţie a fost foarte impresionat atât de conceptul cinematografic, cât şi de punerea în scenă puternică. Dacă această construcţie liberă cu elemente realiste şi mistice reuşeşte să curgă, atunci acest lucru se datorează atât modului inteligent în care regizoarea a lucrat cu actorii, cât şi unui ochi excelent pentru spaţii şi situaţii. În ciuda melancoliei, filmul provoacă spectatorul experimentat să îşi reevalueze aşteptările faţă de cinematografie (inclusiv cea românească)”, menţionează Asociaţia Criticilor de Film din Germania în declaraţia Berlin Critics’ Week.