Ana Maxim
În Prahova, 11 motocicliști cu vârste între 25 și 55 de ani acordă primul ajutor victimelor accidentelor rutiere, până la sosirea serviciilor de urgență, dar intervin și în alte situații în care se impune salvarea celor aflați în suferință. Motocicliștii reprezintă Crucea Roșie – Filiala Prahova, fiind înscriși în proiectul “Voluntar pe două roți”, unic la nivel național, și fac parte din trei cluburi moto, dintre acestea unul fiind internațional. Ei dețin Certificate de Prim-Ajutor și au încheiat contracte de voluntariat cu Crucea Roșie. În ultimele trei luni, cei 11 prahoveni pasionați de motoare au ajutat 15 persoane, cele mai multe fiind victime ale accidentelor auto petrecute pe șoselele din județ. “Este vorba despre victime care au suferit leziuni non-fatale, voluntarii intervenind prin preluarea controlului situației până la sosirea serviciilor de urgență, asigurând respectarea protocolului de intervenție și a Codului Rutier conform situației date. Au mai existat și intervenții minore ale acestora, acordate victimelor în stare de ebrietate, cu plăgi minore, întâlnite în activitățile de rutină zilnice”, după cum ne-a precizat psiholog dr. Alexandru Vasilescu, Coordonator Voluntari Crucea Roșie – Filiala Prahova și coordonator al proiectului amintit, el însuși motociclist. Concret, în cazul accidentelor rutiere, motocicliștii reprezentanți ai Crucii Roșii izolează zona, semnalizează locul respectiv, îndepărtează pericolele, evaluează starea victimelor, apelează numărul de urgență 112 și sunt abilitați să facă anumite intervenții, cum ar fi: resuscitare, aplicarea de bandaje, tratarea arsurilor, degerăturilor, imobilizarea membrelor cu fracturi, neavând dreptul să efectueze vreo intervenție de tip chirurgical. În felul acesta se câștigă timp prețios până la intervenția echipajelor de pe ambulanțe. Voluntarii pot interveni atât pe șoselele din țară, cât și pe cele din străinătate, Certificatele de Prim-Ajutor eliberate de Crucea Roșie Română în urma participării la cursurile acesteia fiind recunoscute în orice stat în care există o Filială Națională a Crucii și Semilunei Roșii. În calitate de reprezentanți ai Crucii Roșii, motocicliștii promovează un comportament care respectă Codul Rutier, promovează acțiunile organizației (poartă un ecuson cu emblema Crucii Roșii) și participă la campaniile acesteia sau la alte acțiuni umanitare. La cursurile de prim-ajutor din cadrul proiectului “Voluntar pe două roți” sunt acceptați toți motocicliștii care doresc să–și ajute semenii, condiția primară fiind să nu dețină cazier judiciar. Orice motociclist care dorește să urmeze cursurile și să obțină Certificatul de Absolvire BLS recunoscut internațional trebuie să semneze un contract de voluntariat prin care se înscrie să adere la condițiile proiectului și primește un ecuson/ patch specific obligatoriu de atașat unui echipament purtat frecvent de persoana respectivă. Motocicliștii voluntari sunt considerați “permanent de serviciu” la orice ieșire cu motocicleta, purtarea ecusonului fiind singura formă în care pot fi recunoscuți de autorități ca membri voluntari ai Crucii Roșii și ai proiectului. În filiala județeană a Crucii Roșii activează și 14 voluntari care susțin și promovează proiectul amintit, dar nu sunt motocicliști. Reprezentanții organizației doresc să extindă proiectul și în rândul comunității bicicliștilor. Rugat să transmită un mesaj pentru ceilalți participanți la trafic, medicul
Alexandru Vasilescu ne-a precizat : “Mesaje de transmis ar fi multe, din păcate foarte puține bune. Mesajul general ar fi cel transmis de toate comunitățile moto din lume: «Motocicliștii nu sunt invizibili»! Vă relatez o experiență personală : după evitarea unui accident posibil mortal, mi s-a transmis de către șoferul vinovat că „motocicliștii nu contează și trebuie să se dea la o parte când vin mașinile”. Respectați Codul Rutier ! În Prahova, aproape zilnic, moare cel puțin o persoană în accidente rutiere; din cele observate, dar și discutate cu membrii Poliției Rutiere, respectarea minimelor legi de siguranță, mai ales a semnalizării obligatorie este o problemă majoră, care ar putea evita multe decese. Rugăm posesorii de mașini puternice să își amintească de faptul că în oraș limita de viteză este de maximum 50 km/h pentru toată lumea, pe toate drumurile intra-urbane. Nu în ultimul rând, bicicliștii, mai ales copiii: purtați echipament de protecție (valabil și pentru motocicliștii care consideră că papucii sau sandalele sunt încălțăminte adecvată) și traversați trecerile de pietoni conform regulamentului – dacă veniți în viteză, pe bicicletă, fără să vă asigurați (avertisment valabil și pentru pietonii care se consideră invulnerabili pe trecerile de pietoni) orice autovehicul, chiar și la 20 km/h, reprezintă minimum 200 kg de fier – pentru mașini o tonă – care vin peste dumneavoastră! ”