F. T.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, în cursul anului trecut, ehipajele specializate din cadrul structurilor de intervenţie, încadrate pe autospecialele de descarcerare şi ambulanţele tip B2 (SMURD) au participat la 9.772 acţiuni pentru acordarea primului ajutor medical de urgenţă, descarcerare, asistenţă persoane, salvări de animale şi alte intervenţii, ceea ce a presupus o creștere cu 0,60%, comparativ cu 2016.
ISU Prahova mai menționează, într-un comunicat de presă, că “din totalul intervenţiilor la care structurile SMURD au participat, 8168 au fost acţiuni pentru acordarea primului ajutor medical calificat de urgenţă, reprezentând 83,58% din numărul total de intervenţii SMURD. Pe timpul acţiunilor de intervenţie, echipajele paramedicale au acordat primul ajutor medical de urgenţă unui număr de 9.016 persoane (8.008 adulţi şi 1.008 minori), dintre care 6.729 au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Ploieşti, Centrele de Primiri Urgenţe Câmpina şi Sinaia sau alte unităţi medicale. S-a mai menționat faptul că 359 de persoane au fost predate la echipaje ale S.A.J., iar 1.863 au rămas la domiciliu, din care la 138 dintre acestea, în urma consultului, s-a constatat decesul (136 adulţi şi 2 minori).
Una peste alta, în cazul celor peste 9700 de situaţii de urgenţă amintite, la care s-a acţionat în anul 2017, echipajele specializate SMURD au înregistrat un timp mediu de răspuns de 10,55 minute şi un timp mediu de intervenţie de 57,12 minute.
În ceea ce privește evenimentele la care au fost solicitate echipajele paramedicale, încadrate pe autospecialele de descarcerare, au fost înregistrate la 565 de accidente rutiere şi feroviare în care au fost implicate 400 persoane (362 adulţi şi 38 minori), dintre care 10 au fost preluate de elicopterul SMURD Bucureşti, iar alte 181 au fost transportate de echipajele paramedicale la Unitatea de Primiri Urgenţe Ploieşti.
În funcţie de zona în care s-au produs cele mai multe accidente rutiere, în comunicatul ISU Prahova se mai menționează faptul că, de departe, cele mai multe intervenții au avut loc în Ploieşti (277), urmate de Blejoi (45), Păuleşti (18), Bărcăneşti (12).