Numărul turiştilor internaţionali la nivel mondial a crescut cu 7% în 2017, la 1,32 miliarde, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, a anunţat ieri Zurab Pololikashvili, secretar general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) – Agenţia Naţiunilor Unite, care coordonează promovarea la nivel internaţional a turismului, transmite EFE, preluată de Agerpres.
Pentru 2018 se estimează un avans de 4% – 5% al numărului vizitatorilor străini pe plan global. În 2017, cel mai semnificat avans, de 8%, s-a constatat în cazul turiştilor străini care au vizitat Europa, şi în special regiunea Mării Mediterane, în timp ce Africa şi-a consolidat redresarea începută în 2017. Creşteri importante s-au înregistrat în regiunea Asia-Pacific (6%), în Orientul Mijlociu (5%) şi în America de Nord şi de Sud (3%).
În 2018, UNWTO se aşteaptă la o creştere a numărului de turişti între 3,5% şi 4,5% în Europa, precum şi în America de Nord şi de Sud, între 5%- 6% în regiunea Asia – Pacific; între 5% – 7% în Africa; şi între 4% şi 6% în Orientul Mijlociu.
În anul 2017 s-a înregistrat o creştere susţinută a turismului în multe destinaţii şi o redresare solidă a celor care s-au confruntat cu probleme în anii precedenţi, apreciază Organizaţia Mondială a Turismului.
Primele destinaţii mondiale în 2017 au fost Franţa, Spania şi SUA, conform UNWTO. Recent, Pololikashvili a scos în evidenţă importanţa industriei turismului, care reprezintă 10% din PIB-ul global, iar unul din zece oameni lucrează direct sau indirect în acest sector. Creşterea sustenabilă a turismului atrage oportunităţi semnificative pentru dezvoltarea economică, dar există şi numeroase provocări, printre care schimbările de pe pieţe, digitalizarea şi resursele naturale limitate, a explicat secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului.