Bogdan Chitic

Baschetbaliştii de la CSM Ploieşti ar putea aborda faza semifinală a Ligii 1 cu două noutăţi în lot, asta după ce oficialii clubului au demarat, în ultima săptămână, o serie de discuţii cu mai mulţi jucători din Liga Naţională. Cum astăzi este ultima zi în care echipele mai pot perfecta mutări în perspectiva părţii secunde a campionatului, este de aşteptat ca trupa antrenată de Cătălin Burlacu şi Ionuţ Ivan să anunţe oficial numele celor doi noi baschetbalişti care vor sosi în „Olimpia”.
9-bUnul dintre aceştia este Eugeniu Melnic (38 ani), jucător cu dublă cetăţenie, moldoveană şi română, unul dintre decanii de vârstă ai primului eşalon, alături de Bogdan Popescu (39 ani), de la CSU Sibiu. Experimentatul baschetbalist de peste Prut, ce poate evolua pe poziţiile 2-3, şi-a început cariera în ţara noastră, la Soced Bucureşti, în sezonul 1999-2000, cele mai bune cifre avându-le, însă, cinci ani mai târziu, în tricoul celor de la Gaz Metan Mediaş. După ce încheia ediţia 2004-2005 cu o medie de 13.4 puncte pe întâlnire, Melnic mai avea să rămână în oraşul de pe Târnava Mare alte două campionate, după care să se transfere la BC Râmnicu Vâlcea. Pentru jucătorul moldovean au urmat, ulterior, şi alte experienţe în Liga Naţională, la BC Gladiator Cluj-Napoca şi BC Mureş, dar şi în Ucraina şi Azerbaidjan, la BC Kiev şi, respectiv, BK Baku.
În prima parte a sezonului actual, Eugeniu Melnic a evoluat la Phoenix Galaţi, formaţie pentru care a bifat 7 prezenţe, cu medii de 2.1 puncte şi 1.7 recuperări, în aproximativ 8 minute petrecute pe parchet. Cel mai bun meci al „swingman”-ului din Republica Moldova a fost consemnat în Cupa României, împotriva Dinamo Bucureşti, chiar la debutul pentru gălăţeni, atunci când a încheiat cu 10 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă, o intercepţie şi un capac. Dacă va ajunge la Ploieşti, Melnic va fi al patrulea jucător de peste 35 de ani din lotul CSM-ului, după Angel Santana, Cătălin Burlacu şi Levente Szijato, baschetbalişti care, alături de Adrian Tudor şi Vlad Dogaru, au dus greul în prima parte a sezonului, având, totodată, misiunea de a-i ajuta pe mai tinerii lor colegi, marea lor majoritate sub 20 ani.
CSM Ploieşti va debuta în faza semifinală a Ligii 1, la finalul acestei săptămâni, în deplasare, cu ABC Athletic Constanţa, primul meci în „Olimpia” urmând să aibă loc în weekendul 27-28 ianuarie, împotriva celor de la CSM Mediaş.