V. S.

Atât turiștii care vizitează Prahova, dar și locuitorii acestui județ, vor putea să acceseze, în curând, o aplicație care permite să fie descărcată pe telefonul mobil, Visit Prahova. Așa cum județul Maramureș are o asemenea aplicație turistică, și autoritățile prahovene, la inițiativa președintelui CJ Bogdan Toader, pregătesc un asemenea program care să fie accesat de persoanele aflate în căutare de informații utile despre localități, locații turistice, locuri de cazare, restaurante, obiceiuri locale, gastronomie. Aplicația despre județul Prahova ar urma să cuprindă și o hartă interactivă, care să le pună la dispoziţie turiștilor date ample despre localitatea în care se află, atât prin prisma locurilor istorice, dar și a informațiilor utile.
Aplicația va fi disponibilă în limba română, dar și în limba engleză, pentru ca și turiștii străini să o poată accesa și descărca în telefoanele mobile.