Premierul Mihai Tudose a trimis ieri Corpul de control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a face verificări, cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general al instituţiei, Ştefan Ioniţă, au precizat, pentru News.ro, surse din domeniul transporturilor. În
13 ianuarie 2017, Ştefan Ioniţă, şeful Direcţiei Tehnice şi Calitate a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost numit în funcţia de director general provizoriu al companiei de către consiliul de administraţie, controlat de Ministerul Transporturilor, la trei zile după revocarea fostului director, Cătălin Homor.
Aceasta este prima dată când premierul Tudose trimite Corpul de control la CNAIR.
„Controlul a fost trimis cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general. Cel mai probabil, vor fi făcute verificări generale”, au precizat sursele.
Corpul de control al premierului va face probabil verificări generale, fiind vizată mai ales zona de achiziţii, consideră sursele. În luna august a anului trecut, premierul i-a reproşat fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu merg pe şantiere pentru a verifica modul în care evoluează lucrările. În octombrie, Răzvan Cuc a demisionat de la conducerea Ministerului Transporturilor. În 2017, CNAIR a recepţionat numai 24 kilometri de autostradă, lucrările fiind tergiversate din cauza problemelor generate de constructori sau apărute în teren, care au necesitat timp şi multă birocraţie pentru rezolvare. La începutul anului trecut, Răzvan Cuc anticipa că vor fi daţi în folosinţă circa 90 de kilometri de autostradă în 2017.