Petre Apostol
Marţi seară, echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti a întâlnit, în Sala Sporturilor „Olimpia”, într-un meci amical, pe CSA Steaua Bucureşti. Cele două formaţii se confruntaseră într-o partidă de verificare şi luni seară, în Capitală, ploieştenii câştigând atunci patru dintre cele cinci seturi disputate.
La Ploieşti, cele două echipe s-au înţeles să joace patru seturi, doar trei desfăşurându-se normal, ultimul disputându-se în format de tiebreak, până la 15.
În jocul de marţi, antrenorii echipei ploieştene, Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu, au început în formula Bogdan Olteanu, Gijs Jorna (extreme), Nikita Stulenkov, Julian Bissette (centri), Laurenţiu Lică (universal), Cristian Bartha (coordonator), Philipp Kroiss (libero). Pe parcursul partidei, au mai intrat Pavel Dushkov (centru), Aleksandar Milivojevic (extremă), Alexander Kullo (universal), Jose Carrasco (coordonator). La fel ca şi la meciul de la Bucureşti, nu a jucat Ovidiu Darlaczi (extremă), uşor accidentat.
De asemenea, nu a intrat nici Tudor Magdaş (centru), despre care oficialii clubului ploieştean nu erau siguri de transferul său de la CSŞ 2 CNE Baia Mare, care s-a realizat, însă, în cursul zilei de ieri, jucătorul de 19 ani primind dezlegarea grupării ardelene de a evolua la Tricolorul LMV.
În privinţa echipei vizitatoare, antrenorii Bogdan Tănase şi Răzvan Roşu au început meciul din Sala „Olimpia” în următoarea formulă: Eemeli Kouki, Nemeth Szabolcs (extreme), Nicolae Ghionea, Nemanja Cubrilo (centri), Gabriel Cherbeleaţă (universal), Ivan Kostic (coordonator), Nikola Lakcevic (libero). Au mai fost introduşi, apoi, toţi ceilalţi jucători din lot: Radu Tobosi (coordonator), Ciprian Matei (universal), Kristopher Johnson (centru), Marko Nikolic, Bogdan Nan (extreme), Eduard Ocunschi (centru), George Gavriz (libero).
În primul set, Steaua a început mai bine, conducând cu 2:0, respectiv 5:2. Jocul la blocaj al ploieştenilor a ajutat gazdele să revină, egalând situaţia la 6. Totuşi, echipa bucureşteană s-a menţinut în avantaj până la o serie de trei puncte consecutive ale Tricolorului LMV, Lică şi Olteanu oferind trupei prahovene conducerea, scor 11:10.
Cherbeleaţă a readus formaţia oaspete în avantaj imediat, însă Bissette şi Lică au întors, din nou, rezultatul de partea gazdelor, care, la al doilea timeout tehnic, s-au distanţat la trei lungimi, scor 16:13, după un punct excelent reuşit de Jorna, din linia a doua. Graţie evoluţiei bune a lui Bartha, Tricolorul LMV şi-a păstrat un ecart de două puncte până spre finalul setului. Steaua a egalat la 20, după două inexactităţi ale ploieştenilor, dar Lică – voleibalistul român cel mai valoros din ultimii doi ani – a refăcut avantajul de două lungimi pentru gazde.
Susţinuţi de serviciile bune ale lui Cherbeleaţă, oaspeţii au întors rezultatul, prin patru puncte consecutive, dintre care două reuşite de Kouki. Cherbeleaţă şi-a încheiat, apoi, seria de serviciu cu o eroare, dar Lică l-a „imitat” imediat, actul încheindu-se cu victoria steliştilor, scor 25:23.
Setul secund a aparţinut ploieştenilor de la început până la final. Cu unul dintre cei mai buni jucători la serviciu din campionatul românesc în formă bună, anume centru Stulenkov, Tricolorul LMV s-a desprins la 7:1. Steaua a mai echilibrat, apoi, jocul, dar şi scorul de pe tabelă (9:4).
O relaxare la recepţie a ploieştenilor, precum şi câteva servicii inexacte au făcut ca Steaua să revină chiar la trei lungimi în urma gazdelor, scor 15:12. Olteanu şi Lică au răspuns pentru Tricolorul LMV, care s-a desprins la 18:12, ploieştenii mărind ecartul pe final, la opt lungimi (scor 23:15), diferenţă înregistrată şi la sfârşitul actului, scor 25:17, încheiat la fel ca şi primul, cu un serviciu ratat, de data aceasta de către Nemeth, din tabăra oaspete.
În setul al treilea, echipele au efectuat cele mai multe schimbări în efectiv, testând diferite formule de joc. A fost un set echilibrat, în care iarăşi s-a remarcat atenţia sporită la blocaj a ploieştenilor. Bissette, Lică şi Jorna au menţinut un avantaj minim pentru gazde, pentru ca Nikolic să întoarcă rezultatul, iar Steaua să preia conducerea după trei puncte la rând, scor 8:6. Steliştii s-au desprins, apoi, chiar la trei lungimi, scor 13:10, jocul cu centrii Johnson şi Ghionea funcţionând la oaspeţi.
Tricolorul LMV a revenit în joc, apropiindu-se la un singur punct, scor 15:14, însă câteva erori, mai ales la serviciu, ale ploieştenilor le-au oferit din nou oaspeţilor un ecart de trei puncte, scor 18:15. După timpul de odihnă cerut de antrenorii ploieşteni, gazdele au traversat un moment foarte bun, punctând de patru ori la rând, prin Jorna şi Kullo. Ploieştenii nu s-au putut desprinde, iar Matei şi Nikolic au adus trupa din Capitală din nou în avantaj, scor 22:21. S-a mers, apoi, „side-out”, Johnson fiind cel care avea să spargă tiparul, cu un as, urmat după un blocaj tot de ele realizat, Steaua impunându-se în setul al treilea, cu scorul de 26:24.
Apoi, s-a mai jucat un set scurt, în care ploieştenii au fost în control de la început, scor 5:1, diferenţă menţinută pe aproape întreaga durată a actului, încheiat cu scorul de 15:10 pentru Tricolorul LMV.
Pentru echipa ploieşteană, cele două meciuri de pregătire au fost extrem de utile, deoarece avea nevoie de a-şi testa nivelul împotriva unei formaţii puternice. Asta pentru că Tricolorul LMV va reveni la meciurile oficiale chiar cu duelul direct pentru locul secund în clasamentul Diviziei A1, urmând ca sâmbătă, de la ora 15:30, să primească replica formaţiei CS Arcada Galaţi, în Sala „Olimpia”, echipă cu care se află la egalitate de puncte.