Starea vremii a fost considerată mult timp cauza apariţiei durerilor articulare, însă analizele de specialitate efectuate recent de către cercetătorii de la Harvard Medical School arată că nu există nicio asociere între nivelul precipitaţiilor şi disconfortul resimţit la nivelul articulaţiilor şi spatelui, scrie hms.harvard.edu.
Ideea că anumite simptome sunt asociate stării vremii persista încă din antichitate, de pe vremea lui Hippocrate care îi îndemna pe cei ce voiau să studieze medicina, să analizeze cum schimbarea anotimpurilor afectează sănătatea. Această idee avea să fie transmisă din generaţii în generaţii, amestecată cu idei din culturi mixte şi precipitată de concluziile unor studii de specialitate care au ajuns în mod repetat la concluzii contradictorii.
O analiză efectuată recent de cercetătorii de la Harvard Medical School pe o amplă bază de date asociază declaraţiile efectuate de milioane de pacienţi pe parcursul vizitei la medic cu nivelul precipitaţiilor şi informaţiile furnizate de staţiile meteo cu privire la starea vremii. „Indiferent de modul în care analizăm aceste date, interpretările noastre nu arată nicio corelaţie între nivelul de precipitaţii şi vizitele la medic pe fondul durerilor articulare sau a durerilor de spate. Concluzia este că astfel de dureri nu au nicio legătură cu prognoza meteo,” este de părere Dr. Anupam Jena, profesor la Harvard Medical School şi medic internist în cadrul Massachusetts General Hospital.
Pentru a realiza studiul, cercetătorii au examinat dosarele medicale a mai mult de 11 milioane de pacienţi ce s-au prezentat la medic între anii 2008 şi 2012. Pe parcursul studiului, oamenii de ştiinţă au căutat să răspundă următoarelor întrebări:
A crescut numărul pacienţilor ce s-au prezentat la medic pe fondul problemelor legate de articulaţii pe perioadele de vreme ploioasă?; Pacienţii care au mers la controlul medical cu alt scop au semnalat prezenţa durerilor de genunchi sau de spate în perioadele de vreme rea?; Care a fost prezența şi motivul vizitelor la medic în perioadele lungi de vreme ploioasă?; Pacienţii diagnosticaţi cu artrită reumatoidă au semnalat simptome accentuate în perioadele cu un nivel crescut de precipitaţii?
Găsirea răspunsului la toate aceste întrebări nu a subliniat nicio legătură semnificativă între prezența durerilor articulare şi vremea ploioasă. Per total, 6,53% din vizitele la medic au fost efectuate în zilele ploioase, prin comparaţie cu 6,39% din vizite efectuate în zilele însorite.
Creierul uman caută să identifice modele şi asocieri între evenimente, motiv pentru care astfel de convingeri, deşi false, aduc un soi de împlinire.
Dacă vă aşteptaţi ca genunchii să vă doară atunci când plouă, dar acest lucru nu se întâmplă, este foarte probabil să uitaţi de această asociere la momentul respectiv. În caz contrar, dacă aveţi dureri articulare şi starea vremii nu este prielnică, atunci asocierea este cu mult mai prezentă în minte.
„Ca medici, noi trebuie să fim receptivi la declaraţiile pacienţilor. Până la urmă, durerea este durere cu sau fără ploaie. Ceea ce este important de subliniat, însă, este faptul că, din punct de vedere medical, durerile articulare nu sunt declanşate pe fondul schimbărilor de vreme,” conchide Dr. Jena.