Petre Apostol

După ce s-a oprit în faza optimilor de finală la turneul WTA disputat la Shenzhen, în China, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a încercat să mai adune câteva puncte în clasamentul mondial și să se acomodeze cu vremea și fusul orar din Australia înainte de primul turneu de Mare Șlem al anului, de la Melbourne.
Fostă ocupantă a poziției secunde în ierarhia mondială la junioare, sportiva de 25 de ani se află în prezent la granița Topului 100 în clasamentul profesionist. Iar după un an în care a atins cea mai înaltă poziție a sa în ierarhia WTA (locul 104, în luna iulie), atacă noul sezon cu perspective și mai mari.
Dar, prezența la Hobart (Australia), turneu WTA de categorie International, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, nu a fost de bun augur pentru jucătoarea din Sinaia, nereușind să se califice pe tabloul principal. Deși a fost cap de serie nr. 10 în faza preliminară a întrecerii australiene, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, Ana Bogdan a cedat în primul tur al calificărilor, cu o sportivă aflată la peste 260 de locuri în urma sa în clasamentul mondial – australianca Naiktha Bains, în vârstă de 20 de ani.
Cele două jucătoare se mai întâlniseră o dată în circuitul mondial profesionist, chiar anul trecut, la un turneu din cadrul 125K Series, desfășurat la Mumbai, în India, sportiva prahoveană impunându-se atunci într-o manieră categorică, cedând un singur ghem pe parcursul întâlnirii. De data aceasta, însă, meciul a fost mult mai echilibrat, încheindu-se tot în două seturi, dar ambele în tiebreak, iar victoria a revenit sportivei australiene născute în Anglia.
În primul set, Bains s-a desprins la 3-1, concretizând prima minge de break a partidei, reușind, apoi, să-și câștige ghemul pe propriul serviciu, după ce a salvat trei șanse de rebreak ale sportivei prahovene, majorând ecartul la trei ghemuri, scor 4-1. Ana Bogdan a replicat cu un ghem perfect pe propriul serviciu, după care și-a continuat revenirea, cu un break, egalând situația de pe tabelă la patru, în urma unei serii excelente, în care a cedat doar două puncte.
Dar, Bains a oprit seria sportivei din Sinaia, cu un ghem alb, după care nicio jucătoare nu a mai reușit să-și creeze oportunități de break, setul ajungând în tiebreak. Naiktha Bains s-a desprins și de această dată, la 4-2, după un mini-break, concretizând avantajul creat, distanțându-se la 6-3, punând punct setului la 7-4, din a doua oportunitate, pe serviciul Anei Bogdan.
În setul secund, evoluția scorului a fost în oglindă față de primul act, Ana Bogdan desprinzându-se la 4-1, după un break la zero, realizat la scorul de 2-1, anterior salvând trei oportunități de break ale adversarei. La fel ca și Bains în setul precedent, nici sportiva prahoveană nu a reușit să-și mențină avantajul de un break. Asta deși a avut trei mingi consecutive să obțină al doilea break la rând, care să rezolve în mare parte soarta setului și să ducă scorul la 5-1.
Jucătoarea australiană a revenit, însă, de la 0:40, câștigând cinci puncte la rând. Iar apoi a avut o nouă revenire, de la 15:40, de data aceasta, pe serviciul sportivei prahovene, ghem adjudecat după o nouă serie de patru puncte consecutive, pentru a egala situația la general, scor 4-4. Au urmat cinci ghemuri în care nicio jucătoare nu a mai creat probleme pe serviciul adversarei, iar setul a intrat în prelungiri, la fel ca primul act.
În tiebreak, fiecare jucătoare și-a câștigat serviciul până la scorul de 4-4, Bains reușind primul mini-break, însă Ana Bogdan a egalat imediat. Sportiva prahoveană a salvat prima minge de meci a jucătoarei de la Antipozi, pe propriul serviciu. Însă, Bains a realizat un nou mini-break, concretizând cea de-a doua oportunitate de meci, de data aceasta pe propriul serviciu, încheind tiebreakul la scorul de 8-6, punând punct partidei după o oră și 45 de minute de joc.
Naikhta Bains nu a ajuns, totuși, pe tabloul principal al turneului de la Hobart, cedând în ultimul tur preliminar, cu a doua favorită a calificărilor, belgianca Kirsten Flipkens, scor 4-6, 2-6.
Pentru prezența în primul tur al calificărilor, Ana Bogdan va obține un singur punct în clasamentul mondial.