Pentru a elabora proiectele de modificare a legislaţiei penale şi a procedurii civile, Comisia specială privind justiţia se va reuni la finalul lunii ianuarie, a declarat, ieri, pentru Mediafax, preşedintele comisiei, Florin Iordache (PSD). ”Deocamdată aşteptăm (amendamente la proiectele de lege-n.r.). Ţinem cont de Directiva UE privind prezumpţia de nevinovăţie, de deciziile CCR. Încă aşteptăm amendamente. Nu s-a grăbit, încă, nimeni să depună amendamente. Pe final de ianuarie probabil că vom face şedinţă”, a declarat preşedintele Comisiei speciale privind domeniul justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, care a mai precizat că vor fi elaborate proiecte pentru modificarea Codului Penal, a Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă. Proiectul depus de
PSD-ALDE pentru transpunerea Directivei privind prezumpţia de nevinovăţie a fost criticat de opoziţie , în lucrările comisiei. Fostul ministru al Justiţiei deputatul PNL Cătălin Predoiu, a afirmat că transpunerea Directivei 343/2016 are potenţialul de a destabiliza politica penală de combatere a infracţionalităţii, cerând revizuirea proiectului. Cătălin Predou i-a transmis, în luna decembrie, o scrisoare lui Florin Iordache, cerându-i ca până la reluarea lucrărilor comisiei să revizuiască „fundamental” proiectul. Liberalul a precizat că, în conformitate cu proiectul, „Nu se mai poate lua măsura arestării pentru infracţiunile de corupţie, evaziune fiscală sau spălare de bani pentru corupţie, deşi ele prezintă un grad înalt de pericol social; se dezincriminează mărturia mincinoasă, cu efect inclusiv asupra tuturor cauzelor aflate pe rol”. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, pe Facebook, la final de an, că a retras proiectele de lege care amendau Codul penal şi de pe care mai mulţi parlamentari social-democraţi s-au grabit să îşi retragă semnătura, după ce au fost aspru criticate în spaţiul public. Cătălin Rădulescu le-a transmis, pe Facebook, colegilor săi că nu a venit în Parlament să ridice „mâna de-a proasta” şi că „nu va abdica de la a îndrepta” legislaţia penală. Social-democratul a avut un mesaj şi pentru ambasadori.
”Noi nu intervenim în treburile interne ale ţărilor voastre , nu vă cerem să vă modificaţi legi sau să faceţi legi ca să ne placă nouă românilor; nu suntem colonia voastră, şi nu avem stăpâni“, a scris Rădulescu. Tot la final de an, UDMR a declarat că nu va susţine proiectele de lege depuse de parlamentarii PSD pentru modificarea Codului penal.