F. T.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, zilele acestea, specialiștii din cadrul Compartimentului Inspecţie de Prevenire desfășoară, la unitățile unde urmează să se organizeze mese festive de Revelion, acțiuni preventive, constând în verificarea dotărilor acestora privind intervenția în caz de incendiu. Cu aceeași ocazie, angajații instituției derulează și activități de instruire atât a conducerilor respectivelor unități (hoteluri, restaurante, baruri etc), cât și a personalului angajat, acestea vizând măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor ce se impun pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, acestea fiind înscrise în cadrul acțiunii “Revelion fără incendii”. În contextul organizării meselor festive de Revelion, ISU Prahova precizează: “Pentru ca trecerea în Noul An să fie un prilej de bucurie, iar sărbătorirea acestui moment să nu fie umbrită de evenimente nedorite, trebuie asigurată respectarea următoarelor măsuri preventive: numărul persoanelor participante la mesele festive să nu fie mai mare față de capacitatea maxim admisă a localurilor; să fie asigurate culoare şi căi de evacuare libere, marcate şi iluminate corespunzător; să fie asigurată buna funcţionare a tuturor mijloacelor de apărare împotriva incendiilor; utilizarea instalaţiilor electrice de iluminat şi forţă aferente clădirilor să fie făcută cu responsabilitate, evitându-se suprasolicitarea acestora sau supradimensionarea siguranţelor fuzibile din tablourile electrice; întocmirea şi afişarea planurilor de evacuare pentru sălile cu mai mult de 50 de locuri”.
Tot reprezentanții pompierilor prahoveni mai atenționează, în același comunicat de presă, şi asupra faptului că “organizarea jocurilor de artificii se va face cu respectarea prevederilor legale, referitoare la obţinerea acordurilor şi autorizaţiilor necesare, respectarea distanţelor de siguranţă, asigurarea măsurilor de supraveghere şi intervenţie”.