Marian Dima
La cinci ani distanţă, Cupa „Moş Crăciun” a adus, cu adevărat, spiritul sărbătorilor în fotbalul prahovean. La ediţia din anul 2012, în sala “Olimpia”, Claudiu Tudor – jucător la CSMS Iaşi, în eşalonul secund la acel moment, îl premia pe Valentin Ţicu, drept “cel mai bun jucător” al acelei ediţii. Petrolul reuşea să câştige trofeul tradiţionalei competiţii juvenile de final de an, Ţicu fiind declarat cel mai bun jucător al turneului, din urmă cu cinci ani! O finală contra Astrei, finală în care, dacă vom lectura componenţa celor două grupări, vom vedea că sunt destui cei care şi-au “continuat visul” şi au reuşit să meargă mai departe în fotbal, să facă paşi importanţi înainte în cariera lor!
Ei bine, “premiantul” din 2012 – Valentin Ţicu – a ajuns coleg în vestiarul Petrolului cu cel pe care îl cunoştea atunci “de la televizor” , cei doi devenind coechipieri şi făcând parte din lotul care încearcă acum să ducă mai departe tradiţia culorilor galben-albastru! “Am rămas uimit când mi-a spus că el este premiantul de la acel moment. Eu jucam la Iaşi, i-am adus câteva lucruri de la echipa la care jucam atunci, un tricou, o eşarfă. Nu-mi venea să cred că acum este coleg de echipă cu mine” – spune Tudor, care a decis ca, anul acesta, la cea de a 25-a ediţie a popularei competiţii, să aleagă un alt copil talentat pentru a-l premia: Mihnea Rădulescu – tot de la Petrolul, jucător care a primit premiul pentru cel mai promiţător tânăr fotbalist, având parte de un cadou special: un echipament al clubului fanion şi câteva cadouri specifice perioadei de Crăciun din partea căpitanului de acum al echipei ploieştene. “Glumind un pic, cu Mihnea nu am cum să mă mai regăsesc în echipă, nu cred că voi mai putea juca peste cinci-şase ani, dar cu el sper să lucrez, ca antrenor, conducător, să-i aduc aminte de acest moment” – spune Tudor, cel premiat în 2017 fiind fiul antrenorului secund de la Petrolistul Boldeşti, Marius Rădulescu, fost jucător de eşalonul trei!
Revenind la anul 2012, când Claudiu Tudor era pe post de “Moş Crăciun”, la Sala Olimpia, Ţicu era ales cel mai bun jucător al unei echipe – Petrolul, din care făceau parte doi dintre jucătorii debutaţi în eşalonul secund de către Valeriu Răchită acest an – Alexandru Rusu şi Iulian Ilie! Ambii au jucat pentru Sportul Snagov, în prima parte a sezonului, alţi coechipieri de-ai lor, la acel moment, în 2012, fiind Mihai Niţescu (aflat în lotul actual al Petrolului), dar şi Antonio Manolache, legitimat în Olanda, la juniorii lui Groningen, la acest moment, internaţionalul român fiind prezent şi el în sală, la trofeul Cupa “Moş Crăciun” din acest an, ca spectator.
În finala din 2012, Astra alinia şi ea jucători “unul şi unul”, care au confirmat între timp, Valentin Mihăilă reuşind să ajungă chiar să debuteze în Liga I, dar pentru CSU Craiova! Colegii săi – Gabriel Şerban sau Leonard Costache – bifează prezenţe la Astra 2, în eşalonul trei valoric, pentru ca un alt finalist la Cupa “Moş Crăciun” din anul 2012 – Alin Lazăr să ajungă la Dinamo, în UEFA Youth League – campion al României la juniori B! Motive suficiente de speranţă pentru remarcaţii acestei ediţii ca, peste câţiva ani, vor ajunge ei în postura de a fi “rememoraţi” drept jucători ieşiţi în evidenţă la acest turneu de sală.