Nicoleta Dumitrescu
Ca şi când ar fi fost teleportaţi din alte emisfere ale globului pământesc, unde nimeni nu mai ţine cont de nimeni, dar primează legea „Toţi pentru unii, unii fiind doar noi – cei care deţinem puterea”, politicienii din România se ţin iar de circ, tocmai în instituţia în care poporul cu drept de vot i-a trimis să lucreze în numele lui şi pentru el.
Aşa se face că, având în cap doar faptul că prima promisiune le-a ieşit mai bine decât se aşteptau – cea de majorare a lefurilor bugetarilor, ceea ce înseamnă asigurarea cumpărării unei pâini mult mai pufoase şi cu şapte rânduri de seminţe prin aluat, ca să facă bine la digestie – politicienii au trecut la ceea ce le este lor mai drag şi mai drag: interesul.

Iar după cum s-a văzut şi în ultima perioadă, cu ochii pe calendar, numărând zilele până când vor lua parte, pe 25 şi 26 decembrie, la ospeţele unde vor trona pe mese purceii sacrificaţi de Ignat, iar în noaptea dintre ani vor „ciuguli” din meniul fin şi sofisticat stropit cu şampanie, cei care îi reprezintă pe români nu fac altceva decât să se ţină de linia impusă în partid. Pe scurt, cei de la putere dau bice pentru avizarea în mod special a legilor justiţiei, în timp ce parlamentarii din opoziţie fac nopţi albe căutând tot soiul de modalităţi prin care să se opună acestora. Astfel, în timpul discuţiilor în care erau tocate şi perpelite, pe toate părţile, modificările la legile justiţiei, cei de la USR erau ba pe post de DJ, alternând acordurile marşurilor funebre cu melodii care au făcut furori imediat după revoluţie, inclusiv aceea cu „golanii”, ba pe post de agitatori ai luptei de clasă, din balcoanele Parlamentului.
Din păcate, însă, tot acest circ este o imagine care – dincolo de spectacolul în care se doresc a se afişa, de o parte şi de alta, parcă în mod intenţionat – reflectă neputinţa politicienilor de a depăşi faza ridicolului, indiferent pentru ce cauză ar spune fiecare dintre ei că ar lupta.
E adevărat, şi miezul problemei este unul delicat, mai mult decât sensibil, având în vedere că, în ultimele zile, chiar dacă nu au dreptul la grevă, judecătorii au făcut front comun organizând proteste în mai multe oraşe mari din ţară, prin aceste „acţiuni mute” magistraţii încercând să tragă un semnal de alarmă faţă de modificările ce se doresc a fi aduse justiţiei, modificări pe care şi aceştia le consideră ca fiind aberante şi de neconceput.
Dar, în ciuda acestor semnale de alarmă, nu mai vorbim despre manifestările din stradă organizate săptămânal în ultima perioadă, politicienii, în mod special cei de la putere, par că sunt surzi şi orbi la orice formă de manifestare prin care se vrea să se pună stop acţiunilor prin care se doreşte să se schimbe, magistral, mersul de până acum în justiţie.
Mai mult, considerând că sunt îndreptăţiţi să aibă în mâini şi pâinea şi cuţitul, aceştia se consideră a fi un fel de zei ai Parlamentului, unde toată lumea să se ploconească, mai lipsind doar ofrandele!
Sunt aţintiţi, din cauza acestui circ din Parlament, toţi ochii oficialilor europeni, inclusiv de prin America? Şi ce dacă!, ar răspunde cei de la putere, fără să li se mişte vreun muşchi facial, marşând pe sloganul îmbrăţişat de când PSD şi ALDE sunt la putere: ”Ne-a votat poporul, avem majoritate, deci obligaţia noastră este să conducem!”.
Numai că acest popor şi această ţară nu trebuie confundate cu o maşină care trebuie musai condusă. Dacă nu are benzină suficientă, iar şoferul nu este atent la drum, maşina poate, din neatenţie sau din cauza vitezei neadaptate, şi prin… şanţ! Iar după 28 de ani de la revoluţie, ani care sunt marcaţi culmea chiar în această perioadă în care politicienii oferă şi pâine şi circ, ar fi păcat ca să se mai consemneze alte pagini triste de istorie. Iar îndârjirea celor de la putere de a merge înainte cu modificările la legile justiţiei nu face altceva decât să pună, din nou, capac la tunelul în care începea să se vadă licăritul slab al speranţei de mai bine pentru anul viitor. Cine e de vină? Să răspundă tot ei, cei trimişi de popor în Parlament!