Marian Dima

Săptămâna premergătoare Sărbătorilor de Iarnă este plină de evenimente festive, turnee demonstrative sau cu caracter caritabil.
Fostele glorii ale fotbalului românesc s-au reunit la Craiova, cu prilejul “Turneului Prieteniei”, eveniment destinat categoriei old-boys, printre cei prezenţi fiind şi echipa Naţională a Artiştilor, condusă de ploieşteanul Daniel Chiriţă. Alături de acesta, unul dintre golgheterii Ligii A Prahova, Cristian Dumitrache (foto, alături de Mirel Rădoi), fost “figurant” în serialul TV “Atletico Textila”, cel care a fost şi printre remarcaţii turneului, “ajutat” fiind, în afara calităţilor sale fotbalistice certe, şi de vârstă.
Turneul a fost câștigat de Universitatea Craiova , care a învins, la penaltiuri, pe Dinamo, echipa lui Daniel Chiriţă reuşind să se califice mai departe, din faza grupelor, după ce a remizat chiar cu viitoarea campioană, echipa gazdă. Din păcate, “artiştii” au pierdut apoi atât semifinala, cât şi finala mică, cu Steaua, scor 4-0 pentru Rădoi, Dică şi compania, atacantul ploieştean Dumitrache rămânând cu amintiri frumoase de la acest turneu, printre adversari numărându-se nume mari ale fotbalului românesc precum, Emil Săndoi, Pavel Badea, Corneliu Papură, Ștefan Stoica, Marius Sava (Craiova), Florin Prunea , Giani Kiriță, Ionel Dănciulescu (Dinamo), Sorin Ghionea, George Ogăraru, Petre Marin, Mirel Rădoi, Daniel Oprița, Nicolae Dică (Steaua). Rapid (cu Nanu, Dulca, Iencsi, Cezar Zamfir), Poli Timişoara (Rotariu, Bătrânu, Guşatu) şi FC Argeş (având în componenţă pe Coman, Jean barbu, Bălaşa) au completat “tabloul” echipelor participante.
Naționala artiștilor a evoluat în formula: Ionuț Andraș – Rareș Varniote, Paul Gheorghiu, Adrian Enache, Daniel Chiriță, Cristian Dumitrache, Florin Moise, Kamara, Alex – Master Chef, Cristi Ciobanu.

afis
Cupa Campionilor Oltenia, ediţia a 2-a
Rezultatele turneului pentru Naţionala Artiştilor:
Jiul Petroșani – Naționala Artiștilor 0-0
Craiova – Naționala Artiștilor 0-0
Rapid – Naționala Artiștilor 0-1
semifinală:
Naționala Artiștilor – Dinamo 0-0 în timpul regulamentar, 1-3 la penaltiuri
Finala mică:
Naționala artiștilor – Steaua 0-4
Meci caritabil la Sala “Doroftei”

Mâine, la Sala “Doroftei” din Ploieşti are loc un turneu al fanilor petrolişti, care, alături de membri ai staff-ului liderului din C3 şi jucători vor juca fotbal pentru o cauză nobilă – ajutorarea unor familii nevoiaşe şi a copiilor de la un centru de plasament. Echipe ale diverselor facţiuni din galeria “lupilor galbeni” vor evolua împotriva unei echipe formată din foşti şi actuali jucători petrolişti, în cadrul evenimentului urmând să se scoată la licitaţie şi tricouri pentru strângerea de fonduri.