Până la ce vârstă pot beneficia copiii de pensie de urmaş ?

„Aș dori să știu până la ce vârstă pot beneficia copiii de pensie de urmaș și cum se stabilește cuantumul acestui venit.”
I. Georgescu, Câmpina
*  *  *
Copiii pot beneficia de pensie de urmaș : până la vârsta de 16 ani; până la vârsta de 26 de ani dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora; pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv 26 de ani. Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: 50% – pentru un singur urmaş; 75% – pentru 2 urmaşi; 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi. În cazul copiilor orfani de ambii părinţi, pensia de urmaş rezultă din însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.


Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte,
vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înțelepte
Articolul următorFrig şi anonimat