Legea bugetului de stat pentru anul 2018 a fost adoptată, la sfârșitul săptămânii trecute, în Comisiile reunite de buget-finanţe, cu 17 voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”, urmând ca aceasta să ajungă, în perioada următoare, în plenul Parlamentului pentru votul final. „După lungi dezbateri, bugetul a fost votat. Urmează votul final în Parlament şi de la anul trebuie să ne apucăm, în continuare, de treabă”, a declarat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, la finalul şedinţei comisiilor de buget reunite. De asemenea, comisiile de buget au adoptat și bugetul Ministerului Finanţelor Publice, hotărând să diminueze cu 5,8 milioane lei cheltuielile de personal şi să aloce 350 de milioane de lei pentru fondul de rezervă pe care aleşii l-au epuizat, iniţial, pentru a suplimenta bugetele altor instituţii.
Scăderea de 5,8 milioane lei reprezintă sumele care au fost alocate pentru suplimentarea bugetelor CCR (2,18 milioane) și Consiliului Concurenţei (1,7 milioane lei). Cât priveşte reducerea cheltuielilor de personal, Ionuţ Mişa a afirmat că Ministerul Finanțelor Publice se va conforma. „Da, a fost o decizie luată în comisie, decizia majorităţii. O să ne conformăm. O să vedem de unde o să luăm bani”, a spus ministrul. Bugetul Ministerului Finanţelor Publice avea alocată, în proiectul iniţial, o sumă de peste 4,56 miliarde lei, în creştere cu 25,7% comparativ cu anul anterior. Deşi aleşii au epuizat Fondul de rezervă pentru a suplimenta bugetele altor instituţii, ulterior s-a alocat pentru acest fond 350 de milioane. „După cum vedeţi, s-a constituit şi fondul de rezervă, în sumă de 350 de milioane de la Acţiuni generale. De acolo vor fi luate sumele, sunt sume pentru potenţiale situaţii speciale. Era necesar ca fondurile să fie alocate”, a declarat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, la finalul şedinţei. Bugetul MFP a fost adoptat cu 16 voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi două abţineri. De menționat, PNL a votat împotriva legii bugetului de stat pentru anul 2018. Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat, la finalul şedinţei Comisiilor reunite, că bugetul pentru anul 2018 este „cârpit” şi este făcut să mulţumească în mod special clientela politică.„PNL a votat împotriva legii bugetului de stat, un buget al subdezvoltării României, care nu va ridica nivelul de trai al românilor. Dacă vă uitaţi la această lege a bugetului de stat o să vedeţi că este o himeră. Este un buget cârpit, este un buget al subdezvoltării, pentru că nu are în vedere absolut nimic cu privire la investiţiile publice. Anul acesta investiţiile publice au fost cu 30% mai mici faţă de anul trecut. Prin faptul că ei doresc să micşoreze bugetele locale, de fapt lovesc tot în investiţiile publice şi în perspectiva de dezvoltare a României, ca să îşi mulţumească o clientelă”, a mai declarat deputatul PNL.