Petre Apostol
La Bucureşti, s-au desfăşurat, de curând, Campionatele Naţionale de Şah la dezlegări de probleme şi exerciţii, printre protagonişti numărându-se şi sportivi prahoveni. Cea mai bună peformanţă a fost realizată dintre concurenţii din judeţ de către Lucian Miron, componentul Clubului Sportiv Universitar Ploieşti reuşind să-şi treacă în palmares medalia de argint.
Şahistul ploieştean a stabilit al doilea rezultat din competiţia la care au luat parte 50 de sportivi. Lucian Miron a obţinut 27,4 puncte în 120 de minute, fiind devansat doar de către Vlad Jianu (Universitatea de Vest Timişoara), care a adunat 34,1 puncte în 119 minute.
Podiumul a fost completat de către Mihai Marin (CS Studenţesc Medicina Timişoara), cu 27,2 puncte în 120 de minute.
De remarcat şi faptul că, în concursul similar feminin, medalia de argint a fost câştigată tot de către o sportivă ploieşteană, Dariana Didiliuc, care reprezintă, însă, Clubul Sportiv Municipal Craiova, aceasta obţinând 29 de puncte în 118 minute.
De asemenea, CSU Ploieşti a fost foarte aproape de o medalie şi la feminin, Cătălina Popa situându-se pe locul al patrulea, cu 24 de puncte în 119 minute. Titlul naţional a fost adjudecat de către Teodora Trăistaru (ACS Smart Galaţi), cu 35,25 puncte în 120 de minute, în vreme ce medalia de bronz a revenit Mihaelei Ciolacu (Clubul Central de Şah Bucureşti), cu 24,25 puncte în 118 minute.