Cu un parcurs pozitiv în prima parte a campionatului Ligii a III-a, unde a încheiat turul pe locul 4, „satelitul” Astrei se află, deja, în vacanţă de o săptămână, antrenorul Marius Măldărăşanu luând decizia de a nu „lungi” perioada post-competiţională cu antrenamente şi meciuri amicale din cauza terenurilor impracticabile.
Jucătorii formaţiei ploieştene care evoluează în seria a III-a vor reveni la antrenamente aproape de jumătatea lunii ianuarie, programul de pregătire fiind conturat, deja, cu antrenamente „în funcţie de vreme”, pe teren sau pe sinteticul de la „Parcul Vest”, şi meciuri amicale cu echipe din zonă, fiind posibilă şi o perioadă de cantonament centralizat la baza proprie, de la stadionul „Astra” din cartierul „9 Mai” al Ploieştiului.
Până atunci, unul dintre jucătorii importanţi al chipei în tur, Radu Chiriac, participă la un stagiu de pregătire al Naţionalei under 18, sub comanda lui Florin Bratu, la Buftea, în timp ce Sebastian Culda a fost cooptat pentru câteva antrenamente sub comanda lui Edward Iordănescu, la prima echipă a Astrei. „Mă pot declara mulţumit de rezultate, de jocul echipei, mai ales dacă omit primele trei etape şi ultimul meci, perioadele de început şi final ale întrecerii. Sunt însă tot rezultatele noastre, dar, per-ansamblu, consider că scopul a fost atins, jucătorii progresând şi având şanse să facă un pas înainte în carieră, aşa cum au reuşit colegii lor din sezonul trecut, Romario Moise, Vali Gheorghe, Mihai Butean sau Silviu Balaure, care acum au fost remarcaţi la multe meciuri din Liga I” – spune antrenorul Marius Măldărăşanu.