Petre Apostol
Sala Polivalentă din Bucureşti a fost gazda Festivalului Românesc de Judo, eveniment desfăşurat sâmbătă şi duminică, cu participare internaţională, fiind prezenţi pe tatami mai bine de 900 de sportivi din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Grecia şi România. Din ţara noastră au fost prezenţi concurenţi de la 60 de cluburi, printre care s-a regăsit şi gruparea CSM CFR CSŞ Ploieşti, sportivi pregătiţi de antrenorii Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu, Cosmin Slăveanu, Andrei Căpăţînă şi Roxana Prună.
Competitorii ploieşteni au avut evoluţii foarte bune, adunând, în total, 36 de medalii, printre care 10 de aur, 9 de argint şi 17 de bronz, la care s-au mai adăugat încă opt locuri cinci şi două locuri şapte. Ca urmare a acestor performanţe, CSM CFR CSŞ Ploieşti s-a situat pe locul al doilea în clasamentul pe cluburi.
Rezultatele sportivilor ploieşteni au fost următoarele:
Juniori 1 – U21
Locul I – Andrei Pîrloga (81 kg), Denisa Cristea (52 kg);
Locul II – Diana Marcu (70 kg);
Locul III – Marian Tănase (66 kg), Alexandru Comăniţă (55 kg).
Juniori 2 – U18
Locul I – Antonio Minigote (60 kg), Denisa Cristea (52 kg);
Locul II – Diana Marcu (70 kg);
Locul III – Victor Vişan (66 kg), Sergiu Anastase (66 kg), Vlad Grădinariu (55 kg), Radu Mărculescu (55 kg), Andrei Ene (73 kg);
Locul V – Alexandru Constantin (66 kg);
Juniori 3 – U16
Locul I – Roberto Simion (46 kg);
Locul II – Andrei Cristescu (50 kg), Rareş Arsenie (60 kg), Fabian Doru (46 kg), Teodora Cristescu (40 kg);
Locul III – Andrei Predescu (42 kg), Vlad Niţoiu (50 kg), Ştefan Niţescu (46 kg), Vanessa Tolea (36 kg);
Locul V – Marius Vovec (55 kg), Sebastian Ciobanu (55 kg).
Copii U 14
Locul I – Vanessa Tolea (36 kg), Alexandra Ciurcă (40 kg), Iulian Petre (34 kg);
Locul II – Alexandra Stan (29 kg);
Locul III – Andrei Tunea (38 kg), Alexia Cristea (29 kg), Antonia Rădoi (52 kg);
Locul V – Rareş Costache (38 kg), Teodora Cristescu (40 kg), Alexia Trandafir (+57 kg).
Copii U12
Locul I – Ştefan Ilaş (46 kg), David Ţugui (+55 kg);
Locul II – Alexandra Buzoianu (29 kg);
Locul III – Ana Tunea (40 kg), Ana Maria Ciobanu (40 kg), Leonard Răduţă (46 kg);
Locul V – David Dumitrache (27 kg), Iulian Matei (34 kg), Bianca Croitoru (36 kg);
Locul VII – Mario Manolache (34 kg).
Copii U10
Locul II – Jasmine Tomescu (29 kg);
Locul VII – Alexandru Dumitrache (24 kg).