Principesa Margareta a decis anularea călătoriei cu Trenul Regal de 1 Decembrie, din cauza stării de sănătata a Regelui Mihai, a anunţat, ieri, Casa Regală. S-a mai precizat că principesa Maria a ajuns la reşedinţa din Elveţia a regelui.
„Principesa Maria a ajuns joi seară la reşedinţa privată din Elveţia a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Principesa va sta alături de tatăl său până la mijlocul săptămânii viitoare. Din cauza stării de sănătate a Majestăţii Sale, Custodele Coroanei a decis, cu părere de rău, anularea călătoriei cu Trenul Regal de 1 Decembrie, din acest an. Călătoria simbolică a Trenului Regal pe traseul prevăzut va fi reprogramată la o dată în cursul anului 2018”, a anunţat, ieri dimineaţă, Casa Regală, potrivit News.ro.
Principesa Margareta a declarat, la Seara Regală a Corpului Diplomatic, desfăşurată în Sala Tronului, că sănătatea regelui Mihai păleşte, dar a dat asigurări că „lumina călăuzitoare a regelui, farul unei Românii drepte şi îndreptăţite, nu se va stinge niciodată”. Casa Regală a anunţat în 6 noiembrie că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi că acesta prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei. Un alt comunicat, din 8 noiembrie, preciza că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă şi că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţa acestuia. De asemenea, consemna că regele Mihai a fost împărtăşit de un trimis al IPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.
Ulterior, şeful Casei Regale, Andrew Popper, a declarat la TVR că starea regelui Mihai este foarte precară, dar că s-a mai stabilizat. El a precizat că regele „are momente în care este conştient, are şi momente în care este mai puţin conştient”.
Regele Mihai a împlinit 96 de ani în 25 octombrie. Regele Mihai I – ultimul monarh din ţările Europei de Est – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.