Violeta Stoica
Nicoleta Dumitrescu

Lipsă de respect pentru locuitorii municipiului Ploiești – astfel poate fi caracterizată greva declanșată de angajații societății Transport Călători Express, indiferent de cauzele care au condus la declanșarea acestei mișcări de protest în rândul salariaților societății aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești și care a trăit și trăiește din subvențiile acordate de Primăria Ploiești.
Muțenia în care a fost întrerupt complet acest serviciu PUBLIC – chiar dacă problemele financiare ale TCE sunt recunoscute de toată lumea – a declanșat ieri situații de neconceput în stațiile aparținând societății care este obligată prin lege să asigure cel puțin parțial transportul călătorilor.
Pe lângă faptul că a sporit veniturile societăților de taximetrie, acolo unde ploieștenii au avut posibilitatea financiară să apeleze la aceste mijloace de transport în lipsa autobuzelor din traseu, plătitorii de taxe și de impozite din Ploiești au fost nevoiți să își ducă pe jos la școală copiii, prin frigul pătrunzător al dimineții de ieri. Și asta în condițiile în care tabelele de afișaj din stațiile TCE nu anunțau absolut nimic referitor la întreruperea circulației.
Cel mai grav, însă, este că greva nu a fost anunțată oficial de către nimeni, nici de către conducerea Transport Călători Express, nici de către Primăria Ploiești, în condițiile în care niciun sindicat din TCE nu și-a asumat declanșarea conflictului de muncă. Chiar dacă ieri s-a aprobat eşalonarea datoriilor pe care TCE le are către Primăria Ploieşti, prestarea serviciului de transport public a rămas în coadă de peşte.

Ieri, la orele prânzului, în timp ce ploieștenii făceau joc de glezne sau își cheltuiau banii pe transportul cu taxiurile, la Instituția Prefectului se finalizase o întâlnire cu reprezentanții SC Transport Călători Express și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, în care s-a ajuns la concluzia că nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru întreruperea lucrului la societatea de transport public din Ploiești. O situație ieșită din comun, având în vedere că însuși prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, a purtat o discuție cu liderul principalului sindicat din TCE, Ion Mișcă, în urma căreia sindicalistul nu și-a asumat nicio răspundere pentru declanșarea grevei. “Este vorba despre o încetare spontană a lucrului, pentru că nu se poate vorbi despre o grevă care să fi fost asumată de către un sindicat din TCE, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Nu se poate negocia, iar Instituția Prefectului nu poate să medieze acest conflict, pentru că nu există un partener de dialog, această întrerupere a lucrului nefiind asumată de către nimeni”, a precizat prefectul județului, Mădălina Lupea, pentru ziarul Prahova.

Alexandri Nicolae, directorul TCE: Angajaţii au încălcat disciplina internă a societăţii

Nerespectarea etapelor legale în ceea ce priveşte declanşarea conflictului de muncă în cazul angajaţilor de la S.C. Transport Călători Express Ploieşti a fost confirmată, ieri, şi de către conducerea societăţii. „N-au anunţat pe nimeni, nici la ITM, despre faptul că vor declanşa conflictul de muncă. Marţi după amiază a fost un protest spontan. Am negociat cu angajaţii, pe această temă, până seara târziu, după ora 21.00. Am crezut că astăzi (n.n.- ieri) acest protest se va încheia, iar circulaţia mijloacelor de transport în comun în Ploieşti va fi reluată. Dar, din păcate, nu s-a întâmplat aşa. Trebuie să vă spun însă faptul că, prin acţiunile lor, de a întrerupe circulaţia mijloacelor de transport în comun pentru călători, angajaţii au încălcat disciplina internă a societăţii. Ei aveau obligaţia să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu”, a declarat Alexandri Nicolae, directorul general al S.C. TCE Ploieşti. Întrebat ce măsuri va lua, având în vedere faptul că protestul declanşat marţi seară a continuat inclusiv ieri, creând un adevărat haos în oraş, mai ales din cauza faptului că nimeni nu i-a informat pe călători că vor fi nevoiţi să meargă pe jos sau să stea la coadă la… taxi pentru a ajunge la serviciu, la şcoală sau acolo unde aveau treabă, acesta a răspuns:”Voi convoca, de urgenţă, Comisia de disciplină din cadrul societăţii, având în vedere că este vorba despre neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Mai mult decât atât, în eventualitatea în care vor exista şi revendicări din partea călătorilor care îşi cumpăraseră abonamente dar nu au avut parte de serviciul pentru care au plătit, fiind vorba despre o daună imputată societăţii, cu siguranţă va fi şi un şir lung de procese”. Pe de altă parte, într-o încercare de a găsi o soluţie la refuzul şoferilor din schimbul întâi de a pleca în efectuarea curselor stabilite conform programului de lucru, directorul TCE ne-a mai precizat ieri, că, după ora 12.00, urmau să fie contactaţi telefonic şoferii care erau programați pentru schimbul doi, în speranţa că aceştia vor acoperi măcar transportul cu cel puțin 30% din flotă, aşa cum ar fi fost şi normal.

La ITM Prahova nu a fost înregistrat conflictul de muncă

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova au răspuns unei solicitări adresate de ziarul Prahova referitor la înregistrarea conflictului de muncă de la Transport Călători Express.
“Până la data de 29 noiembrie 2017, ora 13.00, la ITM Prahova nu a fost înregistrat niciun înscris privitor la un conflict de muncă declanșat la nivelul Transport Călători Express SA (…). La data de 29 noiembrie 2017 (n.n. – ieri), conducerea ITM Prahova a fost convocată de către Instituția Prefectului Județului Prahova la o ședință de analiză referitoare la situația întreruperii lucrului la nivelul SC Transport Călători Express SA, întâlnire la care au participat și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Ploiești și ai societății. Concluzia desprinsă în urma analizei, făcută publică de prefectul județului, a fost aceea că manifestarea constând în încetarea colectivă și voluntară a lucrului nu este asumată de niciunul dintre sindicatele existente la nivelul societății, iar revendicările salariaților așa cum au fost acestea aduse verbal la cunoștința conducerii societății nu au caracter social, drepturile de natură salarială fiind achitate tuturor angajaților (…). Având în vedere faptul că până la data redactării prezentei (n.n. – ieri, după prânz), nu am fost notificați de nicio parte cu privire la motivele și circumstanțele încetării lucrului la nivelul SC Transport Călători Express SA Ploiești, suntem în imposibilitatea obiectivă de a putea califica în vreun fel această acțiune, apreciind că este o acțiune voluntară a fiecărui salariat implicat. (…) Față de datele și informațiile pe care le deținem, apreciem că la nivelul SC Transport Călători Express SA nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele enunțate (n.n. – de legislația referitoare la conflictele de muncă). De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 156 și următoarele din Legea dialogului social, dreptul angajaților de a declanșa conflicte colective de muncă este recunoscut de lege numai în legătură cu începerea, desfășurarea și încheierea negocierilor contractelor colective de muncă, obiectul revendicărilor constând în apărarea intereselor colective cu caracter economic, profesional sau social”, este punctul de vedere exprimat de către reprezentanții ITM Prahova referitor la întreruperea lucrului la TCE Ploiești.

OPC face verificări

Ploieştenii s-au plâns şi la OPC de faptul că nu li s-a asigurat transportul în comun. Ieri, Victoria Balaban, comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, ne-a confirmat că au fost primite sesizări de la două persoane care aveau abonamente la TCE, nemulţumite de întreruperea transportului în comun din Ploiești.
Urmare a acestor sesizări, un comisar din cadrul instituţiei s-a deplasat ieri la sediul TCE Ploieşti, rezultatele anchetei urmând să fie finalizate, cel mai târziu, la începutul săptămânii viitoare, în funcţie de cele constatate aplicându-se şi eventuale sancţiuni, în conformitate cu legea.

PSD şi ALDE nu au ratat ocazia de a-l muştrului pe primarul Dobre

Reprezentanții PSD și ALDE nu au ratat ocazia de a-l trage de mânecă pe primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, ca urmare a întreruperii circulației mijloacelor de transport în comun.
“PSD Ploiești îl somează pe primarul Adrian Dobre să ia urgent măsuri pentru reluarea imediată a transportului public în municipiu. Ploieșteanul are nevoie de servicii publice, iar cineva trebuie să își asume responsabilitatea pentru problemele create cetățenilor.
Salariații TCE Ploiești sunt dezinformați și mințiți cu privire la posibila neplată a salariilor, iar zvonistica a dus la situația în care ploieștenii sunt văduviți de transportul în comun, deși mulți au cumpărat abonamentele cu prețuri majorate fără a cere condiții de transport decente. (…)
Eșalonarea datoriilor este responsabilitatea Executivului, iar problema trebuie rezolvată de primarul Adrian Dobre și de către subordonații săi, plătiți cu salarii invidiate de orice angajat din sectorul privat!”, au transmis social-democrații ploieșteni într-un comunicat de presă, o poziție similară având și ALDE Ploiești.

Şedinţă de îndată a Consiliului Local Ploieşti

3-aCu toate reacțiile apărute după întreruperea circulației mijloacelor de transport în comun din Ploiești, la orele prânzului, conducerea Primăriei Ploiești – primarul și cei doi viceprimari – s-au adunat la aceeași masă pentru a stabili ce este de făcut în continuare. S-a ajuns la concluzia că trebuie să se organizeze o ședință de îndată a Consiliului Local Ploiești pentru a rezolva problema eșalonării datoriilor pe care TCE le are către Primăria Ploiești.
Astfel, cu unanimitate de voturi, a fost aprobată o nouă formă a proiectului privind eșalonarea la plată a datoriilor de 5,6 milioane de lei pe care TCE le are către Primăria Ploiești, iar primarul Adrian Dobre a fost abilitat să semneze protocolul care prevede această plată în rate. “Municipiul Ploiești va reține lunar din facturile emise de TCE reprezentând subvenții sau orice altă sumă datorată acestei societăți valoarea ratei aferente lunii pentru care se face reținerea”, se arată în hotărârea adoptată ieri de consilierii locali.