Luiza Rădulescu Pintilie

Într-un timp în care cele mai multe dintre proiectele mai mari sau mai mici ale administraţiilor locale sfârşesc prin a rămâne doar pe hârtie, invocându-se, cel mai adesea, lipsa finanţării şi procedurile greoaie, locuitorii comunei Dumbrăveşti au toate motivele să constate că, de fapt, până la urmă, omul e cel care sfinţeşte locul. Iar când cel aşezat pe scaunul de primar e gospodar, aşa cum este edilul din Dumbrăveşti, Valentin State, şi nici nu se dă bătut cu una cu două, ba, mai mult de atât, fiecare piedică birocratică, administrativă sau economică – deloc puţine şi nici uşor de trecut – îl ambiţionează şi mai mult, atunci rezultatele nu întârzie să apară. Iar la sfârşit de 2017, bilanţul este, la Dumbrăveşti, mai mult decât lăudabil: cele mai importante instituţii ale localităţii – Primăria, Căminul Cultural, Arhiva şi Postul de Poliţie – au fost aduse la standardele de funcţionalitate şi de modernitate care să asigure nu numai o desfăşurare corespunzătoare a activităţii, ci şi o legătură directă, apropiată cu cei care, purtaţi de diversele lor probleme, se adresează autorităţilor locale.

Prima reparaţie capitală după cutremurul din 1977

Sunt mulţi locuitorii celor şase sate- Dumbrăveşti, Găvănel, Mălăieştii de Jos, Mălăieştii de Sus, Sfârleanca, Plopeni sat, care au înscris în certificatul de naştere, drept loc al venirii pe lume, chiar localitatea natală, fiindcă în 1936 se construia la Dumbrăveşti un dispensar cu maternitate. Peste treizeci de ani, acest spaţiu a devenit sediu al primăriei şi de atunci niciodată nu a fost supus vreunei lucrări de reabilitare şi modernizare. Nici măcar după cutremurul din 1977, care a şubrezit serios temelia şi pereţii. De aceea, primarul Valentin State a considerat o prioritate a acestui an reparaţia capitală a sediului Primăriei 5-bDumbrăveşti, iar acum ea poate fi bifată drept finalizată în agenda sa încărcată de proiecte la zi, dar şi pentru următorii ani. Aflată la şosea, cum se spune, în plin centrul comunei, clădirea are valoare arhitectural-istorică, doar alte patru asemănătoare mai existând în prezent în judeţul Prahova. De aceea, proiectul de reparaţie capitală a respectat arhitectura veche, primarul Valentin State mărturisindu-ne că are în intenţie să facă şi demersurile necesare pentru ca această clădire să fie inclusă pe lista celor de patrimoniu. Deocamdată, întinerirea „chipului” şi a structurii clădirii îi dau acesteia o viaţă garantată de cel puţin încă o jumătate de secol. Amplele lucrări de reparaţii capitale s-au desfăşurat în cadrul unui proiect finanţat în parteneriat de Consiliul Local Dumbrăveşti şi Consiliul Judeţean Prahova şi cifrat la 299 mii de lei, cu TVA inclusă. Practic, a fost pusă în siguranţă structura de rezistenţă a clădirii, şubrezită de cutremurul de acum patruzeci de ani, au fost refăcute toate tencuielile exterioare şi interioare, a fost schimbată în totalitate tâmplăria, păstrându-se forma lor originală, s-a montat sistem de termoizolaţie de 10 cm, iar şarpanta din ţiglă a fost înlocuită cu tablă Lindab, iar pentru a elimina pericolul infiltraţiilor de apă, au fost refăcute trotuarele de gardă. Tavanele interioare au fost înlocuite cu variante constructive moderne – rigips glisant şi, de asemenea, sistemul de iluminat va fi înlocuit.
În acelaşi timp, a fost extinsă şi zona de birouri în care administraţia îşi desfăşoară activitatea, amenjându-se alte spaţii, de asemenea moderne, pentru cele care au fost ocupate până acum de postul local de poliţie şi arhivă, iar cele eliberate punându-se la dispoziţia diverselor compartimente din cadrul Primăriei.
Şi astfel începe istoria nouă a Primăriei Dumbrăveşti, adăugându-se celei de mai bine de optzeci de ani…

Cămin Cultural, Arhivă şi Post de poliţie – sub acelaşi acoperiş modern !

DJ 102 B Plopeni-Slănic, după denumirea sa actuală, şi vechiul Drum al Sării care lega Ploieştiul de Cetatea Braşovului, după numele cu care a rămas în istorie, traversează pe de o parte comuna, de la un capăt la celălalt, pe mai bine de nouă kilometri, iar în acelaşi timp trasează parcă drumurile locuitorilor către centrul comunei. Care nu este doar geografic, ci şi administrativ, social, cultural, educaţional, fiindcă aici se află primăria, şcoala, grădiniţa, dispensarul, postul de poliţie, căminul cultural, arhiva, magazinele, moara. Un fel de zonă „zero” a aşezării, unde oamenii se întâlnesc, mai schimbă o vorbă şi îşi mai împărtăşesc 5-cuna-alta din bunele şi mai puţin bunele vieţii lor de fiecare zi. Şi pentru că dorinţa primarului Valentin State este ca să fie din ce în ce mai multe schimbările în bine pentru concetăţenii săi, anul care se apropie de sfârşit mai adaugă la capitolul realizărilor şi aducerea sub acelaşi acoperiş modernizat al Căminului Cultural şi a Postului de poliţie şi a Arhivei locale. Dat în folosinţă în 1988 şi realizat după un proiect de tip vechi, Căminul Cultural a fost „întinerit” şi el printr-un amplu proiect de reparaţii şi modernizări, cifrat la 320 mii de lei , inclusiv TVA, şi realizat tot în parteneriat între Consiliul Local Dumbrăveşti şi Consiliul Judeţean Prahova. Infiltraţiile de apă trecute prin acoperişul de carton bituminos degradaseră semnificativ interioarele, de aceea tot prioritate a fost şi acest proiect pentru primarul Valentin State. Înlocuirea vechii şarpante de tip monolit cu una nouă, tip Lindab, refacerea tencuielilor exterioare, montarea unui sistem de termoizolaţie de 10 cm, înlocuirea în totalitate a tâmplăriei, refacerea trotuarelor de gardă încât să se elimine pericolul infiltraţiilor în fundaţie- toate acestea dau, după treizeci de ani, o nouă viaţă clădirii. Cu atât mai mult cu cât în cadrul acesteia au fost mutate atât sediul postului local de poliţie, cât şi cel al arhivei, întregind funcţionalitatea spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea o bibliotecă al cărei fond de carte însumează mii de exemplare, al unei săli de spectacole ce găzduieşte nu numai manifestări de nivel local, ci şi judeţean şi interjudeţean. Arhiva localităţii, de exemplu, reuneşte documente deosebit de valoroase ale istoriei localităţii şi ale administraţiilor succedate de-a lungul timpului, datând de la 1896 până în prezent. Iar pasionat de istorie fiind, primarul Valentin State ştie foarte bine ce „ aur” documentar se află în fiecare înscris, pasiune transmisă şi localnicilor şi celor din zone învecinate, nu puţini fiind aceia care au scotocit prin vechi lăzi, prin poduri, prin albumele de familie şi i-au pus la dispoziţie documente, fotografii, scrisori autentice.

Două respingeri şi o a treia încercare cu noroc

Când l-am întrebat pe primarul Valentin State care dintre realizările cu care administraţie locală încheie acest an îl bucură cel mai mult, răspunsul a venit înainte de a pune semnul întrebării: contractul de finanţare în valoare de 129 miliarde de lei vechi pentru realizarea etapei de canalizare Mălăieştii de Jos-Dumbrăveşti-Găvănel, cu staţie de epurare. Iar parafarea oficială urma să se realizeze chiar ieri, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, după care nu va fi întârziată nici măcar o zi derularea tuturor etapelor legale şi procedurale de avizare, astfel încât undeva prin luna mai a anului 2018 să se dea semnalul de începere a lucrărilor.
De ce acest proiect şi nu altul a numit primarul Valentin State drept cel care îl bucură cel mai mult din tot ceea ce a făcut în acest an ? Fiindcă de două ori a fost declarat eligibil acest proiect- iar drumul până la o asemenea decizie nu e deloc simplu, dimpotrivă- şi tot de două ori bucuria i-a fost zadarnică pentru că , din lipsa finanţării, totul a rămas în aşteptare. Dar nici n-a dezarmat, nici nu şi-a pierdut speranţa şi a treia încercare a fost cu noroc. Deşi mai corect ar fi de spus că norocul este aşa cum şi-l mai face şi omul sau, parafrazând înţelepciunea populară, cum îl face administraţia pe care oamenii o aleg ca să schimbe ceva în viaţa lor şi a aşezării.

„Uliţa lui Buriaş” şi „ ziua” din stâlpii de iluminat public

Şi dacă este adevărat că drumul de 1.000 de kilometri începe cu primul pas, pare să fie adevărat şi că anul început bine are şanse mari şi să se încheie la fel. Cel puţin aşa se dovedeşte a fi la Dumbrăveşti, unde între proiectele stabilite pentru 2017 s-a aflat şi continuarea programului de asfaltări, astfel încât până şi vechile uliţe să fie aduse în secolul al XXI-lea. De exemplu, „Uliţa lui Buriaş” a fost lărgită şi modernizată, scurtând drumul celor care vor să ajungă la biserică şi cimitir, şi legând istoria veche a aşezării de cea nouă, fiindcă vechea cărăruie este cea care le aminteşte celor de astăzi de bravul erou local Grigore Ion. Modernizate sunt acum şi celelalte drumuri de acces, încât navetiştilor, elevilor, bătrânilor le e mai uşor să bată drumurile zilnice. Dar şi mai sigure, nu întâmplător primarul Valentin State e mulţumit că a fost declarată eligibilă documentaţia depusă pentru obţinerea unei finanţări de 100 de mii de euro care să permită modernizarea întregului sistem de iluminat public. Astfel încât, din centrul comunei până în ultimul cătun, drumurile să se vadă şi ziua şi noaptea ca în… palmă.

Surprize pentru 2018

Şi dacă de la edilul comunei Dumbrăveşti am obţinut despre proiectele realizate şi promisiunile respectate atâtea date câte ar putea încăpea nu într-o pagină de ziar, ci în vreo trei, când a fost vorba despre cele din anul viitor, lucrurile au stat cu totul altfel. Fiindcă până nu va analiza toate priorităţile, până nu va face toate calculele estimative, primarul Valentin State crede că nimic nu trebuie înscris pe agendă doar de dragul de a rămâne acolo. Promite, însă, surprize pentru locuitorii comunei, care să împlinească şi alte dorinţe mai vechi ale acestora.