Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei este unul dintre cei doisprezece Apostoli aleşi de Hristos. Înainte de a ajunge apostol, a fost vameş şi se numea Levi. Era originar din Capernaum şi era fiul lui Alfeu. Nu ştim dacă a fost căsătorit. Este autorul primei Evanghelii. A scris Evanghelia în limba aramaică. Din Martirologiul roman aflăm că a murit ca martir în Etiopia, fiind ars pe rug de păgâni. Evanghelia după Matei se afla înscrisă în lista Canonului Murători şi amintita de Sfinţii Părinţi: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz. Ea este recunoscută ca autentică şi de sinoadele particulare din Laodiceea (360), canonul 60 Hipo (393) şi confirmată de Sinodul ecumenic Trulan (692) şi sinodul al VII-lea (787). Scopul evanghelistului a fost să dovedească primilor cititori că Hristos este Mesia cel prezis de profeţi şi în persoana Sa s-au îndeplinit toate vechile profeţii. Pentru că el face trecerea de la Vechiul Testament spre Noul Testament, Sfinţii Părinţi au hotărât ca Evanghelia scrisă de el să fie prima, cel mai aproape de Vechiul Testament.