V. S.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins, luni, un alt recurs înaintat de fostul procuror al DNA Ploiești Mircea Negulescu referitor la unul dintre dosarele disciplinare pe care i le-au deschis reprezentanții Inspecției Judiciare.
Potrivit minutei deciziei civile nr. 285, luată de judecătorii Instanței Supreme, procurorului suspendat Mircea Negulescu i-a fost respins ca inadmisibil
recursul declarat împotriva încheierii din 21 iunie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 3/P/2017. Fără cale de atac, decizia civilă se referă la contestația depusă de fostul procuror al Direcției Naționale Anticorupție Mircea Negulescu împotriva încheierii din 21 iunie a Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea acestuia de suspendare a judecății acțiunilor disciplinare până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului 1010/1/2017 înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosar în care părți sunt tot Negulescu și Consiliul Superior al Magistraturii. Acesta a fost constituit ca urmare a faptului că, la data de 21 martie 2017, CSM a decis să respingă demisia lui Negulescu din magistratură și, implicit, la continuarea cercetării disciplinare, ceea ce a condus la depunerea unui nou recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, respins luni de magistrați.
Luna trecută, respectiv pe 23 octombrie, lui Mircea Negulescu i-a mai fost respins și recursul referitor la decizia de suspendare a sa din funcția de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, unitate la care fusese transferat la cerere.