• Pielea din jurul ochilor este foarte subţire, are o grosime de aproximativ 0,2 mm şi este puternic vascularizată. Acesta este şi locul în care apar primele riduri. De aceea, zona are nevoie de mai multă atenţie decât restul feţei. Cremele pentru ochi trebuie să aibă o consistenţă diferită faţă de cele pentru faţă, trebuie să fie hidratante şi să se absoarbă rapid. Avantajul cremelor naturale este că nu conţin niciun fel de conservanţi şi chimicale, sunt ieftine şi se prepară rapid. Este nevoie să conţină vitamina E, colagen, elastină, care redau supleţea pielii, scrie Click.
  • Peştele – precum somonul, macroul, tonul şi sardinele – este bogat în acizi graşi omega 3 care reduc inflamaţia. Dacă se mănâncă de câteva ori pe săptămână astfel de peşte, gătit sănătos (la abur, spre exemplu), scade riscul de a suferi de inflamaţii şi boli de inimă cu 23%. Inflamaţia nu-şi mai face apariţia atât de uşor dacă se înlocuiesc cerealele rafinate – folosite la pâine, paste cu cele integrale. Acestea din urmă conţin mai multe fibre care şi-au dovedit eficienţa în a reduce valoarea proteinei C reactivă, un marker al inflamaţiilor din sânge, notează Libertatea pentru femei.
  • Cât de nutritivă este salata la pungă? În privinţa vitaminei C, un studiu recent de chimie alimentară a descoperit că, prin procesarea industrială, spanacul pierde o cantitate mai mare decât alte vegetale. Frunzele de spanac matur îşi pierd aproape 80% din vitamina C după trei zile de ţinut la rece, în timp ce baby spancul pierde doar 25-45%. Prin comparaţie, măcrişul păstrează cam 60% din cantitatea de vitamina C din frunzele sale după 10 zile de depozitare, iar rucola suferă modificări nesemnificative, arată Unica.
  • Atenţie, 10 comprimate de paracetamol pot fi mortale! Paracetamololul este toxic pentru ficat dacă se depăşeşte doza, având acţiune analgezică şi antipiretică, acţiunea sa antiinflamatoare fiind practic inexistentă. Medicamentul este indicat pentru tratamentul simptomatic al febrei şi al durerilor uşoare şi medii cu diferite localizări: cap, articulaţii, dinţi, dureri faringiene sau durerea la locul vaccinării. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor, conform Libertatea.
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCurier economic
Articolul următorFilmul zilei