Nicoleta Dumitrescu
Acum două zile, centrul Ploieștiului s-a transformat într-o adevărată ispită pentru pofticioși, în aer plutind miros de pastramă, berbec la proțap, bulz la grătar și tocană, ultima fiind pregătită în tuciuri de mari dimensiuni. Toate produsele prezentate – unele dintre ele fiind oferite, pentru degustare, în mod gratuit – au provenit de la oi, având în vedere că, pe data de 11 noiembrie, a fost rândul municipiului reședință al județului Prahova să fie gazdă a campaniei naționale de informare și promovare ”Alege oaia!”. La eveniment a fost prezent și inițiatorul acestei acțiuni – Petre Daea, ministrul Agriculturii, care a fost întâmpinat atât cu pâine și sare, cât și cu cântece populare, la fluier, nai și bucium. Cum majoritatea melodiilor interpretate au avut ca temă principală păstoritul și oile, surprizele muzicale pregătite l-au emoționat aproape până la lacrimi pe ministru. Totodată, după ce s-a prins în horă, întrebat ce soluție are Ministerul Agriculturii în legătură cu atacurile repetate în ultimele luni ale urșilor – problemă cu care se confruntă și crescătorii din Prahova, motiv pentru care, recent, au și organizat un protest pe DN1, la Comarnic – Petre Daea a spus că rezolvarea ar veni prin reducerea numărului de animale sălbatice, neexcluzând nici împușcarea lor, subliniind că oamenii sunt cei care trebuie protejați.
Campania națională de informare și promovare “Alege oaia!”, inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai asociațiilor din sectorul de creștere a ovinelor, lansată la INDAGRA 2017, a continuat, pe data de 11 noiembrie, la Ploiești. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Prahova și a avut ca scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie. Astfel, sâmbătă, în centrul municipiului, pe platoul din fața Palatului Culturii, a fost organizat un adevărat târg al oierilor, din decor nelipsind nici un ”colț” de stână, un cioban aducând cu el, la oraș, trei oi și-un berbec care aveau la gât și în coarne panglici tricolore. De altfel, datorită mirosului degajat în aer de pastramă, mici, bulz – toate puse la grătar, începând cu ora 10.00, zona s-a umplut de lume. Iar de la tarabele special amanajate s-a putut cumpăra tot ce produce oaia: carne – pastramă, cârnați, brâzeturi de toate felurile, chiar și blănuri de oaie și de miel, într-un colț fiind instalat și un proțap în care se învârtea, ca să fie rumenit pe toate părțile, un berbec. Pe de altă parte, cum acțiunea a fost una de promovare a oii, pentru pofticioși a fost organizată și ”o sesiune” de degustări, la dispoziția publicului fiind puse două tuciuri mari cu tocană din carne de oaie, dar și platouri cu bucăți de brânză, cârnați și pastramă, toate provenind de la oaie – animalul preferat al ministrului Agriculturii – Petre Daea, care a venit la Ploiești special pentru acest eveniment. Iar autoritățile prahovene l-au primit cum nu se poate mai bine: i-au oferit privilegiul de a tăia panglica inaugurală a târgului, l-au întâmpinat cu pâine, sare și muzică populară, interpretată la fluier, nai și bucium. Și cum tema principală a melodiilor a fost legate de păstorit și oaia, surprizele muzicale l-au impresionat aproape până la lacrimi pe ministrul Agriculturii, care le-a mulțumit interpreților, fiecăruia în parte, cu un sărut părintește pe frunte – în cazul copiilor, și cu un sărut al mâinii și pe amândoi obrajii, în cazul doamnelor. Cum, însă, atunci când e muzică trebuie, obligatoriu, și dans, la mijlocul melodiei ”Constantine, Constantine”, ministrul Petre Daea a fost invitat la horă, între vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfârloagă, și deputatul Laura Moagher.
„Dar de ce să nu-i împuşcăm? Nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi urs, să fie foarte clar! ”
Cum prezența unui oficial la un eveniment implică și chestionarea acestuia pe diferite teme de strictă actualitate, nici ministrul Agriculturii n-a scăpat fără să-i fie adresate tot soiul de întrebări, atât de cei prezenți la târg, cât și de jurnaliști. Astfel, întrebat, de către reprezentantul ziarului Prahova, ce soluție are ministerul Agriculturii în legătură cu atacurile repetate din ultimele luni, ale urșilor, problemă cu care se confruntă și crescătorii din Prahova, motiv pentru care, recent, au și organizat un protest pe DN1, la Comarnic, Petre Daea a răspuns: „Am vorbit cu colegii din Guvern, lucrurile acestea se vor reglementa rapid. Să nu alegem între om și animal! Să considerăm animalul acolo unde el trebuie să rămână, în spațiul lui, în habitatul lui, pe o anumită densitate, și să protejăm oamenii”. Insistând să spună cum s-ar putea reduce numărul de urși, acesta a replicat: „Dar de ce să nu-i împușcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situația să alegem între om și animal, să fie foarte clar! Omul, pentru noi, este cel care ne interesează. În slujba lui suntem și, împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu, luăm măsurile care se impun”. Întrebat dacă a purtat discuții inclusiv cu ministrul Mediului pe acest subiect, Petre Daea a adăugat că, în acest caz, soluția este ca deciziile să fie puse în practică, realitatea fiind una evidentă. „Aici e vorba de a face. Realitatea este evidentă și nu trebuie să o ocolim”, a concluzionat ministrul.
Pe de altă parte, răspunzând și altor întrebări, legate de creșterea prețurilor, inclusiv la ouă, ministrul Agriculturii a afirmat că, din analizele interne realizate până în prezent, creșterea prețului ouălor ar fi generată doar de problemele existente la nivel european, acesta invocând în acest sens scandalul ouălor contaminate. „Acum este un puseu pe piață și este generat de condițiile care s-au creat la nivel european. La foarte multe ferme din Europa producătoare de ouă – cele din Olanda, din Franța, din Belgia, din cauza scandalului, cel cu Fipronil – păsările au dispărut. Iar, acum, oferta fiind mai mică, evident că piața a reacționat în mod natural”, a explicat ministrul. Rugat să precizeze dacă prețurile la ouă, din România, au legătură doar cu problemele europene, ministrul a răspuns: „Din analizele noastre, da!”. Nu în ultimul rând, având în vedere că evenimentul de la Ploiești a vizat promovarea consumului de carne de oaie, ministrul a mai declarat: „Uniunea Europeană a prins în programul pe 2018, în fila bugetară a Comisiei Europene, o sumă importantă pentru promovarea consumului de carne de oaie şi capră. Această sumă este în jur de şase milioane de euro pentru promovare, iar statele membre, ca să acceadă la această sumă, trebuie să realizeze programe. Suma va fi accesată în 2018″. În acest context, acesta a precizat că, prin campania iniţiată de ministerul pe care îl conduce – “Alege oaia!” – românii au luat-o înaintea UE, programul fiind lansat pentru valorificarea resursei României. „Am pornit această campanie națională pentru a putea valorifica resursa excepţională pe care o are România şi anume suprafeţe de 4,8 milioane de hectare de păşuni şi fâneţe”, menționând că, la nivel naţional, efectivul de ovine este între 12 și 14 milioane de capete.
Istoricul creşterii oilor în judeţul Prahova
Fiind vorba despre o campanie de promovare a consumului de carne de oaie, organizatorii evenimentului au împărțit celor prezenți la eveniment și o serie de materiale de informare, între care se regăseau o serie de rețete din carne de oaie, precum și un istoric al creșterii oilor în județul Prahova. ”Valea superioară a Prahovei a constituit dintotdeauna un loc de trecere între Transilvania și Țara Românească. Pe aici, oierii, așa numiții mocani din Râșnov, își mânau turmele pe o potecă, special amenajată, ce urma Valea Râșnoavei până la capătul sudic al Predealului de astăzi, de unde coborau pe Valea Prahovei și apoi pe cea a Ialomiței până în părțile Dunării și în Dobrogea, ori mai departe în Crimeea sau Caucaz, locuri cu pășuni bogate și climă blândă. La Comarnic, această potecă se întâlnea cu drumul oilor ce venea din obârșia Doftanei (Trăisteni – Teșila – Secăria), evitând sălbaticul defileu dintre Teșila și Brebu. Însăși numele localității Comarnic și al pârului Belia sunt legate de terminologia oierilor: Comarnic – încăperea sau locul unde se mulg oile sau se păstrează cașul; Belia – locul unde se belesc, se jupoaie oile. De asemenea, toponimele Dealul Lânii și Valea Cășăriei din apropierea localității dovedesc convergența potecilor ciobănești”, se arată în prezentarea istoricului creșterii oilor. De asemenea, s-a mai menționat că, pe harta păstoritului transhumant al oierilor transilvăneni spre locurile de iernat din Țara Românească, se afla și Ploieștiul, cu celebra „Calea Oilor”, cunoscută localnicilor sub această denumire de la 1881. După primul război mondial, strada își schimbă numele în Gen. Ioan Dragalina pentru ca, ulterior, până în zilele noastre, să fie cunoscută drept strada Gheorghe Doja. ”Mocanii traversau Ploieștii de la Nord la Est, trecând pe Calea Oilor și apoi peste Dâmbu, în partea de răsărit a orașului, îndreptându-se spre Teleajen, între Berceni și Pantazi angajându-se pe „Drumul Mare”, pentru a trece Cricovul Sărat și vechiul sat de oieri Vadu Părului, cunoscut până în secolul al XIX – lea sub numele de Cârciumari, loc de popas și adăpare a oilor. Pe de altă parte, mahalaua Sfântul Vasile a Ploieștiului, situată în nordul orașului, era cunoscută ca loc de stabilire a mocanilor care au ridicat și Biserica purtând hramul Sfântul Vasile cel Mare, apărător de rele și nevoi. Descendenții mocanilor au ajuns în dregătoriile Ploieștiului, precum și personalități ale stiinței și culturii românești, cupă cum se mai arată în prezentarea menționată. De precizat că, în conformitate cu ultimele date centralizate, în Prahova sunt 300.000 de oi, fiind înregistraţi 812 crescători de ovine. Cât privește obiectivul final al campaniei, acesta vizează păstrarea tradiţiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creşterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine și înființarea, la nivel naţional, a unei piețe de Gross, iar la nivel județean constituirea de maganize destinate comercializării cărnii și a produselor din carne de oaie.