Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care adus pe lume în luna septembrie primul ei copil, a revenit în sala de antrenamente, cu speranța că își va putea apăra titlul la Openul Australiei, la începutul anului viitor, informează agenția DPA, preluată de Agerpres.
„Serena se antrenează deja în sală, pentru a-și reintra treptat în formă”, a declarat spaniolul Ruben Mateu, fizioterapeutul fostului lider al clasamentului WTA. „Pentru cineva care posedă asemenea capacități fizice, așa cum e cazul Serenei, este mult mai ușor să-și recapete forma. Lucrurile vor decurge mai rapid în ceea ce o privește, spre deosebire de alte sportive din circuitul feminin. Motivația sa este încă mare. Ea a decis să revină la cel mai înalt nivel și, dacă va reveni, o face pentru a câștiga”, a adăugat Mateu.
În cazul unui nou succes la Openul Australiei, Serena Wiliams va câștiga cel de-al 24-lea său titlu de Mare Șlem și o va egala, astfel, pe australianca Margaret Court. Americanca are ocazia să urmeze exemplul belgiencei Kim Clijsters, care a câștigat Openul Australiei și a cucerit de două ori trofeul la US Open după nașterea fiicei sale Jada.
De asemenea, Margaret Court a cucerit ultimele sale trei titluri de Mare Șlem după ce l-a adus pe lume pe fiul său.