Violeta Stoica
În ultimii ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost luată cu asalt de românii nemulțumiți de tratamentele inumane la care au fost supuși atât în sistemul penitenciar, cât și în urma unor decizii interne pe care le consideră nedrepte, apelând – în căutarea ultimei speranțe de dreptate – la instituția care poate să ia decizii și să sancționeze Statul Român pentru încălcarea drepturilor omului. Chiar dacă majoritatea cazurilor în care România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se referă la condițiile din pușcării, există nenumărate dosare pe rolul acestei instituții europene referitoare la alte situații în care se presupune că s-au încălcat drepturile fundamentale ale omului.
Un nou caz care se află pe finalul judecății la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este cel al unui ploieștean, fost judecător, care a făcut plângere la CEDO împotriva Statului Român pentru tratamente inumane sau degradante. Săptămâna viitoare, potrivit reprezentanților Curții Europene a Drepturilor Omului, a fost programată audierea părților din această cauză, urmând ca – după parcurgerea acestei etape – să fie luată o decizie.
Pe 15 noiembrie, vor avea loc audierile în cauza lui N.V.T., fost judecător din Ploiești, care a făcut plângere în vara anului 2013 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Statului Român pentru tratamente inumane și degradante.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul a arătat în plângerea înaintată acestei instituții europene anumite stări de fapt din care reiese că i s-ar fi încălcat drepturile fundamentale.
Pe scurt, pe data de 3 decembrie 2004, reclamantul, care era judecător la data faptelor, a avut un accident rutier. Acesta susține în plângerea făcută la CEDO că un autovehicul a intrat în spatele mașinii sale și că, din cauza șocului loviturii, autoturismul în care se afla a intrat într-un camion militar. În urma accidentului, fostul judecător a suferit răni grave, care i-au pus viața în pericol și care au necesitat îngrijiri medicale de până la 250 de zile, rămânând cu dizabilități fizice. După acel accident, nu a fost deschisă urmărirea penală nici împotriva sa, dar nici împotriva celuilalt șofer implicat în accident. Printr-o decizie finală a unei instanțe din Ploiești, dată în decembrie 2012, a fost menținută decizia procurorului de a opri investigațiile împotriva celuilalt șofer implicat, pe motiv că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În urma acestei hotărâri de la finalul anului 2012, fostul magistrat ploieștean a făcut plângere la CEDO în iunie 2013, pentru că ancheta deschisă de autoritățile interne privind accidentul în care a fost implicat și din cauza căruia a suferit răni grave a fost lipsită de eficiență și s-a întins pe o perioadă lungă de timp. În această privință, spun reprezentanții CEDO, reclamantul arată că autoritățile prahovene au eșuat în a clarifica modul în care a avut loc accidentul, ceea ce ar fi condus la posibilitatea instituirii prescripției speciale a răspunderii penale în acest caz.
Acum, dosarul cauzei N.V.T. contra României se află la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului, iar miercurea viitoare vor avea loc audierile.
Practic, dacă și fostului judecător ploieștean i se va da dreptate, aceasta ar fi a patra cauză câștigată de un prahovean la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mai puțin de doi ani.
Alți trei prahoveni – câștigători la CEDO în ultimii doi ani
În luna mai a acestui an, Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat câștig de cauză unui prahovean în vârstă de 60 de ani din orașul Breaza care a dat în judecată statul român pentru că i-au fost încălcate drepturile civile și i-a fost îngrădit accesul la apărare, din cauza citării sale doar prin intermediul unui anunț public, câștigând și suma de 3.600 de euro drept despăgubiri morale pentru faptul că nu a putut să se apere într-o cauză civilă în care a fost implicat în urmă cu mai bine de zece ani.
Anul trecut, alți doi prahoveni au câștigat procese împotriva statului român la CEDO. La numai doi ani de la înaintarea unei plângeri către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la finalul anului trecut, un ploieștean în vârstă de 32 de ani a câștigat procesul intentat împotriva României, instanța europeană obligând statul român să-i plătească bărbatului suma totală de 5.710 euro, drept despăgubiri morale (5.000 de euro) și plata cheltuielilor (710 euro). Tot anul trecut, în luna martie, fostul judecător Dumitru Rebegea a câștigat un proces la CEDO, cu despăgubiri stabilite la 3.000 de euro, pentru condițiile inumane în care a fost ținut în detenție în Penitenciarul Mărgineni.