Florin Tanasescu
O târlă-i neamul, fiule, iar lupii-s la tot pasul. Oile suntem noi, ăștia proști și mulți. Din rânduri sar numai măgarii. Iar la nevoie, noi suntem și boii care-n jug doar trag. Deci nu cumva te bate gândul, piază rea, să te întorci aici unde a fost, cândva, și țara ta.
Da, ai dreptate, cândva era țara-n care se zicea că “sunt flăcăi cu piepturi tari, ce moartea-n față o priveau”. Acum, ea, moartea, este la tot pasul. Te pândește. Și se hlizește cu nerușinare. Cum face Olguța, când la televizor apare și-ți dă pomană un salariu cu trei lei mai mare.
Deci, fiule, rămâi acolo unde ești. Că loc de țară, viu de ești, n-ai loc de-ntors. Și nici în țintirim n-ai loc, că s-a aglomerat.
Aici se vede și din Lună cum bătrânii tremură cu mâna dusă pâlnie la gură. O, nu, nu de grija zilei cea de mâine, că de la ea și-au luat demult adio. Bieții de ei se-ntreabă: “M-or îngropa deci creștinește, că loc de veci nu prea se mai găsește ? De la o vreme, suntem cam mulți care ne-am dus. Și prea mulți tineri au apus. Ciozvârtă pentru câini voi deveni în țara lupilor flămânzi puși să păzească târla ?”
S-a dus la dracu-n praznic și bărbăteasca vitejie și tot ce clama poetul că este, va să fie. Tu n-ai venit deci până-acum ? Nici să mai vii, în țara plină de stihii. Că mori cu zile de oftică, de inimă rea. Și ia aminte: în țara lor, a mitocanilor și a borfașilor, loc de tine sau de mine nu mai e nici măcar în cimitire.
Dar, în mărinimia lor, sfinții de ieri, de azi și de mâine, au pus de-o ordonanță: “Vreți țară ca afară ? Vom face cimitirele pe verticală. Un fel de blocuri turn ce vor urma să zgârie nu norii, ci însuși pe Saturn. Ceva și mai modern decât e în Dubai ! Vom face deci morminte supraetajate. La demisol va sta străbunicul proștilor de ne-au votat, pe la parter – bunicul, iar la etaj – primul care moare, dar după ce iese din secție, de la votare”.
Cum ? Dorul de moșie întotdeauna drept a stat pentru români ? Ce tot vorbești prostii ? În țara pădurilor de cruci și fără caractere ce piere, ei – Olguța, Firea, Tudorel și tot neamul lor nezgâlțâit decât de trăncăneala unor palide proteste – sunt și dumnezei și sfinți, și popi. De vrei să ai un loc de veci, de ei te rogi! Dar, stai întâi la rând, să-ți prinzi locu-n mormânt ! Deci, nu poți muri când ți se pune ție pata, ci când vor mușchii lor. Doar unii, cu ceva pile, au primit derogare pentru spânzurat. Și s-au mutat în cimitirul vertical, “la roșu”, încă neterminat. Dar au promis că va fi gata în următorul mandat.
Aici tu ca să mori ai vrea ? Aici vrei tu să trăiești? Ce gânduri nebunești îți dau târcoale ?
Ascultă colea: cât ține țara-n lung și-n lat, auzi refren de câine turbat: “Un’ te duci tu, boule ?/Un’ te duci tu, boule?/ La votare, domnule/La votare, domnule. Și pe cine vei vota ? / Și pe cine vei vota ?/ Tot pe ăştia, domnule/ Tot pe ăştia, domnule”.
Deci, fiule, în țara suspendatelor morminte, să nu mai vii, să nu mai vii !
Nu te întoarce nici cu picioarele-nainte !
