Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a cerut premierului Mihai Tudose şi ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, să renunţe la măsurile fiscale anuţate pe 26 octombrie şi i-a acuzat că au minţit când au declarat că au susţinerea partenerilor sociali pentru aceste măsuri. ”Prim-ministrul Mihai Tudose şi ministrul Finanţelor Publice trebuie să plece imediat din funcţii pentru că au minţit că au avizul partenerilor sociali pentru schimbările fiscale anunţate. Românii cinstiţi şi oamenii de afaceri oneşti din această ţară nu mai pot suporta aberaţiile fiscale care sunt anunţate zi de zi de tripleta odioasă Dragnea – Tudose – Mişa. Aşa nu se mai poate, oamenii aud toată ziua tot felul de inepţii fiscale care nu rezolvă niciuna dintre problemele din România astăzi şi, dimpotrivă, nu fac altceva decât să compromită pe termen mediu şi lung dezvoltarea României”, se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui PNL, Ludovic Orban.
El susţine că guvernarea actuală a provocat ”o harababură fiscală” care nemulţumeşte, deopotrivă, salariaţii şi angajatorii, sindicatele şi organizaţii patronale. ”Cât de nepriceput sau prost să fii ca să distrugi toate avantajele unei creşteri economice şi să arunci în aer toate echilibrele bugetare ale ţării pentru ca, în final, să reuşeşti o contra-performanţă rară, să scazi nivelul de trai al românilor prin scumpiri şi taxe mai mari într-o perioadă de creştere economică?!”, se întreabă liderul liberalilor. Pentru a încuraja creşterea economică şi a stimula mediul de afaceri, Orban cere guvernanţilor să ia o serie de măsuri. ”Amânaţi pentru totdeauna, până la calendele greceşti, transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, reduceţi taxarea muncii prin reducerea contribuţiilor sociale de la 39,25% la 35%, introduceţi posibilitatea de opţiune pentru impozitul de 1% pentru cifra de afaceri până într-un milion de euro, reduceţi impozitul pe venit de la 16% la 10%, renunţaţi la plata defalcată a TVA, adoptaţi un mecanism predictibil, rezonabil şi sustenabil de majorare a salariului minim, aplicaţi responsabil Legea salarizării unitare din sistemul public”, solicită Orban. Acesta avertizează că PNL va încerca să contracareze intenţiile Guvernului prin opoziţie în Parlament, sesizări la Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului până la petiţii şi proteste în stradă. ”Domnilor de la PSD şi ALDE, chiar nu s-au întâlnit hoţii cu proştii în această ţară, opriţi experimentele fiscale pe banii noştri”, a conchis Ludovic Orban.
Acasă Actualitate Ludovic Orban: Guvernul să amâne până la calendele greceşti transferul contribuţiilor sociale...