N.Dumitrescu

Nemulţumiţi că activitatea lor a fost transformată mai mult într-o muncă de funcţionar, dar mai ales de subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare, reprezentanţii medicilor de familie din Prahova s-au alăturat colegilor lor din ţară care au dat startul acţiunilor de protest. Astfel, ieri, la ora prânzului, reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei din Prahova, alături de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) şi ai Direcţiei de Sănătate Publică  (DSP) din Prahova, au avut o întrevedere cu prefectul judeţului,  în cadrul discuţiilor fiind depus şi un memoriu. Documentul cuprinde atât nemulţumirile, cât şi revendicările medicilor de familie. Principalele lor cerinţe vizează asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea activității şi alocări financiare mai mari, protestatarii susţinând că, dacă se va menţine aceeaşi finanţare, riscul este cel al  falimentării  cabinetelor medicilor de familie. 

Respectând deciziile luate de către Coaliţia „Solidaritatea pentru Sănătate”- din care fac parte Societatea Națională de Medicina Familiei, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, dar şi asociaţii ale pacienţilor – care a decis declanşarea, la nivel naţional, a protestelor îndreptate către clasa politică aflată la guvernare – ieri, la ora 11.00, reprezentanţi ai medicilor de familie din Prahova au avut o serie de discuţii cu prefectul judeţului, Mădălina Lupea. La discuţii au participat şi reprezentanţi ai CAS şi DSP Prahova, întrevederea fiind motivată de depunerea şi a unui memoriu, prin intermediul căruia medicii de familie şi-au făcut publice nemulţumirile şi revendicările. „ S-a recurs la declanşarea acţiunilor de protest pentru că, după cum am constatat, calea dialogului nu a avut niciun rezultat. Sperăm ca prin demersul nostru să-i responsabilizăm pe cei de la putere şi să le aducem în atenţie importanţa asistenţei primare. Pentru că, de fapt, medicul de familie asigură primul contact al pacientului cu sistemul sanitar. Ce dorim noi, medicii de familie ? Dorim creşterea calităţii actului medical, prin acordarea de fonduri mai multe şi posibilitatea medicului de familie să-şi facă meseria şi să nu mai fie un birocrat. Dorim să nu mai punem pacienţii pe drumuri după scrisori medicale. Vrem creşterea finanţării pentru 3-acabinetele medicilor de familie”, a declarat dr. Oana Damian (în foto) – vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei-Filiala Prahova. Întrebată dacă este luată în calcul şi intenţia de a fi blocată desfăşurarea activităţii în cabinetele medicilor de familie, prin nesemnarea noilor contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, aceasta a precizat: „Noi sperăm ca prin declanşarea acţiunilor de protest să fim chemaţi la negocieri şi să avem parte de un contract încheiat cu CAS care să nu mai fie unul impus, aşa cum a fost până acum. Dacă nu vom fi chemaţi la negocieri, probabil că o formă de protest va fi şi aceea a nesemnării noilor contracte-cadru. Oricum, trebuie să se ştie faptul că, dacă aceste documente nu vor fi modificate şi dacă vom avea aceeaşi finanţare, aceste lucruri vor duce la falimentarea cabinetelor medicilor de familie.”

Decontul unei consultaţii medicale, mai puţin decât un tuns!

Nemulţumiţi de birocraţia de care au parte, care le răpeşte mult din timpul pe care ar trebui să-l acorde pacienţilor, medicii de familie susţin că au parte şi de fonduri foarte reduse. „Cetățeanul nu este în centrul atenției sistemului sanitar. Timpul petrecut de pacient cu medicul său de familie a scăzut dramatic, relația medic-pacient a fost transformată într-o relație birocratică, iar accesul bolnavilor la tratament este îngrădit de protocoale de prescriere necorelate cu realitățile sistemului şi cu dovezile ştiinţifice actuale. Există limitări nepermise în accesarea unor investigații necesare pentru diagnosticul precoce. Prin urmare, este absolut necesară realizarea unei finanțări echilibrate și nediscriminatorii, care să încurajeze asistența medicală primară, deoarece medicii de familie rezolvă majoritatea cerinţelor medicale ale populației. Totodată, considerăm că este nevoie să crească finanțarea sistemului sanitar românesc la 6% din PIB, dar și o creștere a procentului alocat asistenței medicale primare conform mediei europene pentru medicina de familie – între 9 și 17% din fondurile Sănătății – în conformitate cu recomandările instituțiilor internaționale. Mai exact, pentru anul 2018, solicităm 10% din fondul total de asigurări de sănătate”, au mai menţionat reprezentanţii Societăţii Naționale de Medicina Familiei din Prahova. Pentru a-şi justifica solicitările de majorare a fondurilor, au fost date ca exemplu şi sumele care sunt decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate pentru consultaţiile efectuate de către un medic specialist de medicină de familie. „ Decontul pentru o consultaţie efectuată de către un medic specialist de medicină de familie este 12 lei impozabili, mai puţin decât un tuns!Iar dacă se duce la domiciliul bolnavului, decontul este de 33 de lei, tot impozabili”, a mai declarat dr. Oana Damian, care a ţinut să mai precizeze şi faptul că, pe data de 15 noiembrie, la Bucureşti se va organiza un miting în care „împreună, pacienți și medici, vom arăta că în România nu se mai poate asigura asistența medicală primară în lipsa unor schimbări fundamentale care să asigure calitatea adecvată a actului medical”.