Simona Halep va primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în urma unei decizii a consilierilor generali, exprimată în cadrul şedinţei de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Iniţiativa de a o numi pe Simona Halep cetăţean de onoare al Bucureştiului aparţine unui grup de consilieri generali PNL din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Consilierii au transmis, în expunerea de motive a proiectului, că, în ultima perioadă, performanţele sportivilor români sunt din ce în ce mai rare pe plan internaţional, iar lipsa de implicare şi susţinere a autorităţilor în dezvoltarea şi întreţinerea bazelor sportive, în finanţarea şi funcţionarea cluburilor sportive pentru copii şi juniori şi în atragerea tinerei generaţii către sport, a condus la reducerea masivă a practicării sportului de către copii. „În acest context, performanţa Simonei Halep de a ajunge nr. 1 în clasamentul WTA şi de a ridica numele României pe locul 1 în tenisul mondial este cu atât mai importantă. Simona Halep a dovedit că, prin perseverenţă şi pasiune, poate depăşi orice obstacol în cariera sa şi a devenit model inspiraţional pentru viitoarele generaţii. Parcursul uimitor al Simonei Halep este unul unic pentru un sportiv din România şi reprezintă un model pentru sportul românesc”, se arată în proiect. Simona Halep se menţine, pentru a patra săptămână la rând, pe primul loc în clasamentul WTA, dat publicităţii luni.