* PSD cere Parchetului si DNA sa se autosesizeze
Liderii PSD au anuntat ca au inceput demersurile pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu si pentru demiterea premierului Calin Popescu Tariceanu. Social-democratii cer Parchetului si DNA sa se autosesizeze cu privire la acuzatiile de coruptie la nivel inalt pe care si le-au adus presedintele si premierul, in ultimele zile. Mircea Geoana a precizat ca PSD va demara negocieri cu toate partidele parlamentare, inclusiv cu PNL, in vederea suspendarii lui Traian Basescu. Social-democratii spun ca vor contacta si PD, pentru a obtine sprijin in vederea demiterii premierului Tariceanu. Pentru ca demersul lor sa poata avea sanse de succes, PSD a decis sa ceara si modificarea Legii referendumului. Social-democratii vor ca referendumul sa fie valid, chiar daca la urne nu se prezinta jumatate plus unu dintre alegatorii inscrisi pe liste. Actiunea PSD, de suspendare a presedintelui si demitere a premierului, survine acuzatiilor extrem de grave pe care si le-au adus reciproc, miercuri, Basescu si Tariceanu. Presedintele a prezentat un bilet al premierului, despre care sustine ca ii solicita sa intervina in favoarea omului de afaceri Dinu Patriciu. In replica, premierul a acuzat afacerile facute de grupurile de interese din jurul Palatului Cotroceni.
* Partidele reactioneaza la initiativa social-democratilor
Intentia PSD de a declansa procedura suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu este salutata de PRM. Social-democratii se bucura si de sustinerea conservatorilor. Cele mai vehemente critici vin din partea PD, care califica gestul PSD drept o copilarie. “Este o copilarie, o reactie a unui partid de opozitie care ar trebui sa aiba alte preocupari, PSD nu va avea niciun succes”, a declarat presedintele PD, Emil Boc. “Daca e vorba de lupta anticoruptie, PSD e ultimul care ar trebui sa vorbeasca”, este de parere Theodor Stolojan. Liberalii, in schimb, anunta ca se mai gandesc si vor lua o decizie in aceasta saptamana. “Este o procedura pe care o stiu, in ceea ce priveste suspendarea presedintelui. PNL nu a decis inca nimic si vom analiza aceasta chestiune saptamana viitoare”, a declarat Adrian Iorgulescu, membru in Biroul Politic Central al PNL. “Partidul Romania Mare este consecvent si va actiona pentru suspendarea lui Traian Basescu”, a spus Lucian Bolcas, vicepresedinte al PRM. “E firesc, din partea opozitiei, sa incerce un castig mediatic din conflictul din Coalitie si alt castig nu vor avea”, este de parere Marko Bela, presedintele UDMR.
* Platformistii il apara pe seful statului
Singurii care au sarit ieri in sprijinul presedintelui Traian Basescu au fost platformistii lui Theodor Stolojan. Reuniti la Constanta, unde s-au intalnit cu simpatizantii nou-infiintatului Partid Liberal-Democrat, ei spun ca PNL-ul incearca sa-l scoata vinovat pe destinatarul biletului compromitator si nu pe expeditor, asa cum ar fi normal. “Cu o asemenea nota cu o rezolutie inatacabila, se incearca transformarea intr-un cap de acuzare care nu are temei. Sunt fumigene politice, aruncate pe piata pentru a distrage atentia de la faptul ca Romania are un prim ministru compromis, dar si superficial”, a declarat Theodor Stolojan.
* Conservatorii vor sustine suspendarea presedintelui doar cu argumente puternice
„Partidul Conservator nu este angrenat in jocurile si negocierile care se duc in aceste momente pe scena politica romaneasca”, a declarat secretarul general adjunct al conservatorilor, Codrin Stefanescu. El a precizat ca PC nu va sustine suspendarea presedintelui Basescu doar pentru motivul biletelelor. “Cei care au lansat aceasta tema trebuie sa vina cu motive suficiente si solide”, a spus Codrin Stefanescu. Liderul conservator a mai declarat, in legatura cu jocurile de culise care se fac in acest moment pe esichirul politic romanesc, ca sunt “aliante contra firii” menite sa pregateasca o noua structura de putere in Romania. “Nimeni nu a incheiat nicio alianta cu noi. Voturile Partidului Conservator nu sunt de vanzare si nu vor fi tranzactionate de sforarii din Parlament. Nu ne intereseaza ce pun ei la cale. Nu ne interseaza negocierile pe care unele partide deja le-au incheiat.
Negocierile din partea PC le poarta doar presedintele Dan Voiculescu si senatorul Ioan Codrut Seres. Vom ramane neutri pana vom analiza toate documentele pe care le avem despre Traian Basescu. Au avut loc intalniri ale presedintelui Dan Voiculescu si presedintii altor partide, dar aceasta nu inseamna ca exista vreun angajament“, a declarat Codrin Stefanescu. Pe de alta parte liderul PC a admis ca Partidul Conservator va sustine o motiune simpla indreptata impotriva ministrului Justitiei, Monica Macovei. Stefanescu este de parere ca scandalul biletelelor va afecta atat imaginea externa a Romaniei, cat si viata sociala si economica.
* Drumul lung al suspendarii
Constitutia Romaniei precizeaza foarte clar: procedura de suspendare a presedintelui Romaniei poate fi initiata de cel putin o treime din numarul total al parlamentarilor. Parlamentul Romaniei numara, in total, 469 de deputati si senatori. Este nevoie, deci, ca cel putin 157 de parlamentari sa initieze aceasta procedura. In acest moment, suspendarea presedintelui este, matematic, posibila, in conditiile in care intiativa PSD se bucura de sprijinul parlamentarilor PRM. Cele doua partide au impreuna 198 de senatori si deputati. Aritmetica parlamentara se complica in momentul in care ne gandim ca – tot potrivit Constitutiei – pentru ca presedintele sa fie suspendat de Parlament, este nevoie de votul a jumatate plus unu din numarul parlamentarilor. Pana acum doar PD, PLD si UDMR sunt partidele care se declara categoric impotriva propunerii de suspendare a presedintelui Basescu. Semnul de intrebare vine din partea conservatorilor si a liberalilor: vor vota aceste partide alaturi de PSD si PRM, pentru a demara procedura de suspendare? Iata o intrebare al carei raspuns il vom afla, mai mult ca sigur, in aceasta saptamana, cand conducerile PNL si PC vor lua decizii in acest sens. Cu alte cuvinte, liberalii si conservatorii vor trebui sa aleaga: il acceptam pe Traian Basescu in continuare, sau ne multumim cu Nicolae Vacaroiu pe post de sef de stat interimar? Iata o veritabila dilema politica. La toate acestea, se mai adauga un amendament: daca Parlamentul voteaza pentru suspendare, in termen de o luna se organizeaza referendum. Cu alte cuvinte, pentru ca presedintele sa fie suspendat, votul Parlamentului trebuie dublat de votul cetatenilor.














