Germanul Franco Foda îl va înlocui la conducerea tehnică a reprezentativei Austriei pe elveţianul Marcel Koller, căruia nu i s-a prelungit contractul după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018, informează News.ro.
În vârstă de 51 de ani, Foda are o carieră de jucător şi de tehnician legată de Sturm Graz. După ce a evoluat, printre altele, la echipe ca FC Kaiserslautern, Arminia Bielefeld, Bayer Levrekusen, VfB Stuttgart şi FC Basel, Foda s-a retras după patru ani petrecuţi ca jucător la Sturm Graz.
Tot la formaţia austriacă şi-a început cariera de antrenor, apoi a pregătit pentru scurt timp pe FC Kaiserslautern (2012/2013).
Din 2014, el a revenit ca antrenor la Graz şi în acest sezon echipa lui conduce în clasament, cu trei puncte avans faţă de titrata FC Salzburg, 31, respectiv 28 de puncte, după 13 etape. În al doilea său mandat la Sturm (2006-2012), Foda a reuşit să obţină titlul în Austria, în 2011.
Franco Foda a semnat un contract valabil până în anul 2020, dacă Austria se califică la Euro-2020 sau până în 2019, dacă ratează prezenţa la Campionatul European.
Primul selecţioner german din istoria naţionalei austriace îşi va prelua atribuţiile la 1 ianuarie 2018.