Sfinţii Cosma şi Damian au trăit în secolul al IV-lea. S-au născut dintr-un tata păgân şi o mamă creştină, în Asia Mică. Datorită vindecărilor dăruite oamenilor, ei sunt cunoscuţi şi sub numele de doctori fără arginţi.
Au primit acest nume pentru că vindecarea era dată nu de medicamente, ci de Hristos. Pentru acest motiv ei nu primeau niciun fel de plată de la pacienţii lor. Singura lor plată era că cel tămăduit să creadă în Hristos. Pentru că Damian a acceptat trei ouă de la Palladia, o femeie care a fost vindecată de o boală, acesta a cerut să nu fie îngropat alături de fratele său. Dar, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cei doi au fost îngropaţi împreună.
Trebuie să reţinem că orice sfânt alina suferinţele oamenilor, dar unii au fost şi doctori: Cosma şi Damian (1 noiembrie), Chir şi Ioan (31 ianuarie), alţi sfinţi ce poartă numele Cosma şi Damian (1 iulie) şi Pantelimon (27 iulie).