N. Dumitrescu

Dezamăgire. Acesta a fost termenul folosit ieri în plenul ședintei Consiliului Județean Prahova atât de către șeful administrației județene, Bogdan Toader, cât și de către unii dintre aleși. Având în vedere că mai sunt doar două luni până la sfârșitul anului, Bogdan Toader, a ținut să facă o serie de considerații și asupra execuției bugetului de dezvoltare al consiliului județean și a celor ale instituțiilor aflate în subordinea CJ. “Sunt foarte nemulțumit de modul în care arată datele în momentul de față. Aveam pretenția la un grad mai mare de execuție, iar cifrele vorbesc de la sine: la bugetul de funcționare, execuția este de 80%, iar la cel de investiții – de 21,6%. Situația este similară și, în unele cazuri, chiar mai dificilă și la instituțiile pe care le avem în subordine. De exemplu, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie, bugetul de dezvoltare este consumat doar în proporție de 4%! Vorbind cu conducerea spitalului, mi s-a spus că până la sfârșitul anului se va ajunge la 80%. Vom vedea dacă va fi așa… La Spitalul Județean este de 16%. Ce să mai zic? Pot doar atât să spun: săracul om bogat!”.
La auzul acestor cifre, și unii dintre consilierii județeni și-au arătat, la rândul lor, nemulțumirea, aceștia propunând ca, până la sfârșitul anului, conducerea fiecărei instituții din subordinea CJ să spună care au fost cauzele acestor situații.
Pe de altă parte, președintele CJ a menționat că o posibilă cauză ar putea fi și faptul că unele dintre procedurile de achiziție necesare realizării investițiilor durează foarte mult, dând exemplul unei lucrări derulate chiar de instituția pe care o conduce. Este vorba despre extinderea iluminatului public pe DJ102 – între Spitalul Județean de Urgență și pasajul suprateran de la Păulești – al cărui proiect a fost inițiat în urmă cu un an. Totodată, prezent în sală și vizat de criticile aduse Spitalului Județean, managerul Marius Niculescu a confirmat că, într-adevăr, procedurile de achiziție durează foarte mult, menționând că aproximativ 80% dintre obiectivele prevăzute pentru acest an sunt, totuși, în curs de derulare.